Oamenii care au definit 2019: în economie, un promotor al Teoriei Monetare Moderne, care spune că guvernele se pot finanţa pur şi simplu tipărind bani şi că nu mai trebuie să se împrumute

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 29 decembrie 2019 267 afişări

Oamenii care au definit 2019: în economie, un promotor al Teoriei Monetare Moderne, care spune că guvernele se pot finanţa pur şi simplu tipărind bani şi că nu mai trebuie să se împrumute

An de an, Bloomberg realizează o listă cu 50 de oameni care au definit anul respectiv în diferite domenii, cum este cel al afacerilor, cel al divertismentului, al finanţelor, politicii şi ştiinţei şi tehnologiei. În 2019, pentru economie, editorii şi reporterii Bloomberg au ales-o ca personalitate definitorie pe Stephanie Kelton, cercetător la Universitatea Stony Brook din New York. Ea s-a remarcat prin energia cu care a promovat Teoria Monetară Modernă (MMT). O analiză a ultimilor cinci ani pe Google Trends arată că interesul pentru MMT a crescut de peste patru ori de la maximul anterior până în 2019 mulţumită publicităţii făcute de Kelton.

MMT spune că în orice ţară care are propria monedă, deficitele bugetare nu contează dacă acestea nu produc inflaţie. Guvernul poate plăti pentru acoperirea nevoilor pur şi simplu printând mai mulţi bani – neexistând astfel niciun motiv pentru a se împrumuta prin emisiuni de obligaţiuni. Kelton a promovat MMT ani de zile prin lucrări ştiinţifice, la conferinţe şi în calitate de consilier al democraţilor din Comisia de buget a Senatului SUA, dar şi al echipei de campanie a candidatului la preşedinţie Bernie Sanders. Războiul ei cu laureatul premiului Nobel, editorialist la The New York Times şi opozant al MMT Paul Krugman a ajutat la creşterea popularităţii MMT în 2019. La fel a ajutat şi opoziţia din partea Rezervei Federale americane şi a lui Warren Buffett, dar şi aprobarea din partea democratei Alexandria Ocasio-Cortez. O nouă carte a lui Kelton, “Mitul deficitului, Teoria Monetară Modernă şi naşterea economiei oamenilor”, va iaşi pe piaţă în iunie 2020, chiar când candidaţii democraţi pentru preşedinţie vor atrage atenţia publicului spre inegalităţile economice.  Sanders, Elizabeth Warren şi Cory Booker au susţinut ideea inspirată din MMT că guvernele ar trebui să angajeze pe oricine vrea să muncească, chiar dacă aceşti politicieni nu sunt cu totul devotaţi acestei teorii monetare.

Printre alte nume prezente în lista Bloomberg se regăseşte Shari Redstone, vicepreşedinte la grupul de media CBS. Ea şi-a văzut împlinit în 2019, după 13 ani de aşteptare, visul ca CBS să fuzioneze cu Viacom, companie media americană cu prezenţă internaţională. Cele două companii s-au separat în 2006. O altă persoană prezentă pe lista Bloomberg este Greta Thunberg, o fată de 16 ani care face vâlvă în presă, printre politicieni, printre oficialii unor organizaţii internaţionale de top şi în publicul larg ca activist pentru mediu. Prezentă în fiecare vineri, începând din vara anului 2018, în faţa parlamentului suedez (atunci când nu călătoreşte în jurul lumii pentru a-i trezi la realitate pe politicieni) pentru a protesta contra lipsei de acţiune pentru protejarea mediului şi climei, Greta a devenit liderul unei mişcări mondiale.

Rihanna are şi ea un loc pe lista Bloomberg 50. Star de muzică pop, actriţă şi influencer,  Rihanna a devenit prima femeie care a creat un brand de modă original la LVMH (Louis Vuitton – cel mai mare producător de articole de lux din lume). De asemenea, ea este prima femeie de culoare care conduce un brand la această companie.

Jeff Zucker, preşedinte al Warner Media News&Sports şi preşedinte al CNN, s-a remarcat în 2019 prin faptul că CNN, găzduind discuţii cu candidaţii la preşedinţia SUA ai democraţilor în 50 de consilii locale, a jucat un rol important în alegerile primare. De aceea, Bloomberg l-a inclus şi pe Zucker pe lista sa cu 50 de personalităţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
oameni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.