O viaţă de film: Rămasă orfană, o româncă a ajuns bursieră la o universitate de top din Japonia

Postat la 29 iulie 2018 125 afişări

Diana Borcea este tânăra a cărei poveste de viaţă poate fi un exemplu pentru ceilalţi. La vârsta de 12 ani rămâne fără singurul părinte pe care îl avea, mama, după care ajunge să crească într-o casă socială. În anul trei de facultate, reuşeşte să obţină o bursă la o universitate de top din Japonia.

O viaţă de film: Rămasă orfană, o româncă a ajuns bursieră la o universitate de top din Japonia

În vârstă de 31 de ani, Diana Borcea s-a născut în Tecuci, judeţul Galaţi. Tânăra a absolvit facultatea de Limbi Străine, specializarea Japoneză şi Italiană la Universitatea din Bucureşti. Ulterior, a obţinut o bursă pentru un an la o universitate de prestigiu din Japonia, pentru a-şi aprofunda cunoştinţele în limba japoneză.

Tânăra spune că acest drum nu a fost uşor, iar faptul că a crescut într-o casă socială i-a dat putere să-şi depăşească limitele şi să lupte pentru ceva mai mult. La organizaţia SOS Satele Copiilor a ajuns după ce a rămas orfană, iar cineva care a aflat despre cazul ei a ajutat-o să-şi găsească o familie socială.

“S-a gândit să mă ajute cu mai mult decât să îmi dăruiască un calculator. (...) A vorbit cu cei de la SOS Satele Copiilor să mă primească în cadrul proiectulu. În mod normal, ei nu primesc copii aşa mari, cum aveam eu 12 ani. (...) Aveam o mamă SOS care avea grijă de noi. După câteva luni, m-am simţit ca acasă. (...) Am stat câţiva ani în satul SOS, după care am trecut la Comunitatea de Tineri SOS. Comunitatea de fapt ne pregătea pentru viaţă. Aveam un buget lunar asigurat şi trebuia să ne descurcăm cu el, adică aveam responsabilitate”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Diana Borcea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.