O treime dintre persoanele care au avut COVID-19 suferă de „boli ale creierului” - STUDIU

Postat la 07 aprilie 2021 135 afişări

O treime dintre persoanele care au avut COVID-19 suferă de „boli ale creierului” - STUDIU

Unul din trei oameni care au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 prezintă probleme neurologice, au raportat cercetătorii marţi.

Aceştia au descoperit că 34% din supravieţuitorii COVID-19 au primit un diagnostic pentru o afecţiune neurologică sau psihologică în termen de şase luni de la infectare, potrivit studiului publicat marţi în revista Lancet Psychiatry.

Cel mai frecvent diagnostic a fost anxietatea, găsită la 17% din persoanele tratate pentru COVID-19, urmată de tulburări de dispoziţie, găsită la 14% din pacienţi.

Deşi efectele neurologice sunt mai severe la pacienţii spitalizaţi, acestea sunt încă frecvente la cei care au fost trataţi doar în ambulatoriu, notează cercetătorii.

„Această rată s-a mărit progresiv pe măsură ce severitatea bolii COVID-19 a crescut. Dacă ne uităm la pacienţii care au fost spitalizaţi, această rată a crescut la 39%”, a declarat Maxime Taquet, academician clinic în psihiatrie la Universitatea din Oxford şi coautor al noului studiu, potrivit CNN.

Rezultatele ajută la clarificarea modului în care sistemul de sănătate ar trebui să continue să ajute supravieţuitorii COVID-19, au spus cercetătorii. „Rezultatele noastre indică faptul că bolile cerebrale şi tulburările psihiatrice sunt mai frecvente după COVID-19 decât după gripă sau alte infecţii respiratorii, chiar şi atunci când pacienţii prezintă şi alţi factori de risc. Acum trebuie să vedem ce se întâmplă după şase luni”, a adăugat Taquet.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
studiu,
boli,
creier

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.