O soluţie salvatoare în cazul centurii Vâlcele-Apahida: Pista aeroportului din Cluj ar putea fi prelungită spre oraş

Postat la 31 ianuarie 2013 24 afişări

Pista aeroportului clujean ar putea fi prelungită spre municipiul Cluj-Napoca şi scurtată în partea opusă pentru a nu afecta centura Vâlcele-Apahida, aceasta fiind una din variantele luate în calcul de specialişti pentru a rezolva situaţia, altele fiind devierea centurii sau impunerea de restricţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că specialiştii mai multor instituţii caută cea mai bună variantă pentru prelungirea la 3.500 de metri a pistei Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, astfel încât să nu se ajungă la devierea sau coborârea centurii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Specialiştii mai multor instituţii caută cea mai bună variantă la pista de 3.500 de metri de la Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca pentru a nu se ajunge la devierea centurii şi la lucrări care prevăd coborârea unei porţiuni a acesteia. Cea mai bună variantă este să prelungim pista cu 200 de metri spre Cluj-Napoca şi să o scurtăm în partea opusă, din partea cu Apahida, tot cu 200 de metri, pentru a nu afecta centura. Prin extinderea spre municipiu, evităm devierea centurii Vâlcele-Apahida şi vrem să nu deranjăm această investiţie. În perioada următoare vom prezenta soluţia finală. În această toamnă vom termina prima etapă a proiectului, pista de 2.100 de metri, şi apoi vom trece la etapa a doua, prelungirea până la 3.500 de metri", a spus Uioreanu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
centura,
Vâlcele-Apahida,
oraş
/actualitate/o-solutie-salvatoare-in-cazul-centurii-valcele-apahida-pista-aeroportului-din-cluj-ar-putea-fi-prelungita-spre-oras-10535382
10535382
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.