O nouă lege intră în vigoare azi. Toţi şoferii din România vor fi afectaţi

Postat la 21 ianuarie 2017 1574 afişări

O nouă lege intră în vigoare azi. Toţi şoferii din România vor fi afectaţi

Autoturismele parcate pe trotuar sau staţionate neregulamentar vor putea fi ridicate din nou de autorităţi, potrivit noilor reguli incluse într-o Hotărâre de Guvern cu privire la circulaţia pe drumurile publice, document care a intrat în vigoare sâmbătă, 21 ianuarie.

 

Executivul a modificat în luna decembrie 2016, printr-o Hotătâre de Guvern, regulile de ridicare a maşinilor care staţionează neregulamentar pe carosabil, dar şi a celor parcate pe trotuare. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 22 decembrie 2016 şi a intrat în vigoare sâmbătă, 21 ianuarie 2017.

 

Potrivit documentului, ridicarea autovehiculelor parcate sau staţionate neregulamentar va fi realizată de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia locală, cu excepţia cazurilor în care în autoturism se află persoane.

 

Conform expunerii de motive, "ridicarea vehiculelor trebuie să fie posibilă pentru toate situaţiile în care are loc o stanţionare neregulamentară", nu doar pe partea carosabilă, ci şi de pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ridicare,
intrare,
trotuar,
masini,
ilegal,
lege,
document,
guvern

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.