O boală misterioasă care a afectat diplomaţi americani, legată de servicii de informaţii ruseşti

Autor: Tiberiu Sabo Postat la 01 aprilie 2024 32 afişări

O boală misterioasă care a afectat diplomaţi americani în ultimii ani a fost legată de o unitate militară de informaţii rusească. Personalul diplomatic care s-a confruntat cu aşa-numitul "sindrom Havana" s-a plâns de simptome inexplicabile.

O boală misterioasă care a afectat diplomaţi americani, legată de servicii de informaţii ruseşti

Este posibil ca diplomaţii în cauză să fi fost ţinta unor ”arme sonice ruseşti”, potrivit unei investigaţii comune a publicaţiilor The Insider, Der Spiegel şi 60 Minutes, relatează BBC.

Moscova a negat acuzaţiile. Pe de altă parte oficialii americani au declarat că este puţin probabil ca ”o putere străină” să fie vinovată în acest context, însă în evaluarea lor privind "incidentele de sănătate anormale" nu au oferit nicio explicaţie, nedumerindu-i pe cei care au fost afectaţi. Aceştia din urmă au arătat că au existat niveluri diferite de încredere în evaluare între agenţiile de informaţii implicate.

”Sindromul Havana” îşi trage numele de la capitala cubaneză, unde a fost depistat primul astfel de caz în 2016, deşi un nou raport sugerează că primele cazuri ar fi putut avea loc în Germania cu doi ani mai devreme.

Personalul american afectat - inclusiv de la Casa Albă, CIA şi FBI - s-a plâns de ameţeli, dureri de cap, dificultăţi de concentrare şi un sunet intens şi dureros în urechi. Au fost raportate peste 1.000 astfel de cazuri, zeci dintre acestea fiind considerate oficial ca fiind inexplicabile.

Există suspiciunea că cei afectaţi au fost loviţi de ”o energie dirijată sau de microunde lansate de dispozitive ascunse” - o posibilitate care a fost recunoscută într-un raport al serviciilor de informaţii americane.

Noua investigaţie a presei susţine că este posibil ca agenţi ai unei unităţi de informaţii militare ruseşti, cunoscută sub numele de 29155, să fi vizat creierele diplomaţilor americani cu arme cu "energie dirijată".

Ca parte a investigaţiei jurnalistice, The Insider a arătat că ofiţeri din unitatea 29155 au fost recompensaţi pentru activitatea lor legată de dezvoltarea de "arme acustice non-letale".

Un anchetator militar american care a examinat unele din aceste cazuri a declarat că legătura comună între victimele sindromului a fost legătura cu Rusia. Greg Edgreen a explicat: "A existat un anumit unghi în care au lucrat împotriva Rusiei, s-au concentrat asupra Rusiei".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mister,
boală,
diplomaţi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.