"Ah, cât mi-aş dori o Biserică săracă şi pentru cei săraci!" Cu aceste cuvinte, rostite la scurt timp după alegerea sa în 2013, Papa Francisc a anunţat o nouă direcţie pentru una dintre cele mai vechi instituţii ale lumii. Primul papă latino-american, primul iezuit şi primul pontif din emisfera sudică, Francisc a fost o figură a contrastelor: un reformator neobosit şi, totodată, un tradiţionalist cu viziuni ferme. Moartea sa, la 88 de ani, marchează sfârşitul unei epoci intense de curaj, compasiune şi controversă.

Jorge Mario Bergoglio s-a născut la Buenos Aires, Argentina, pe 17 decembrie 1936, fiu al unor imigranţi italieni care fugiseră de fascism. A fost cel mai mare dintre cinci fraţi şi, până să şi descopere vocaţia religioasă, a lucrat ca paznic la un club de noapte, măturător şi tehnician chimist. În adolescenţă, o experienţă profundă la spovedanie l-a convins să urmeze calea preoţiei. A intrat în ordinul iezuiţilor, a studiat filozofia, a predat psihologie şi a fost numit superior al iezuiţilor argentinieni la doar 36 de ani.

Anii '70 au fost marcaţi de "războiul murdar" al dictaturii militare din Argentina, iar Bergoglio a fost acuzat că nu a făcut suficient pentru a proteja doi preoţi torturaţi.

Deşi a negat vehement acuzaţiile, acestea l-au urmat până la Vatican. Totuşi, mulţi dintre cei care au fost salvaţi din acea perioadă i-au recunoscut implicarea discretă în operaţiuni de salvare.

Un om simplu, o alegere neaşteptată

Arhiepiscop de Buenos Aires din 1998 şi cardinal din 2001, Bergoglio a refuzat privilegiile clericale: locuia într-un apartament modest, circula cu metroul, îşi gătea singur. Când a fost ales papă în 2013, la 76 de ani, nu era favorit. Dar discursul său încărcat de umilinţă şi luciditate despre o Biserică bolnavă de narcisism i-a convins pe cardinali. A ales numele Francisc, inspirat de Sf. Francisc din Assisi, iar la prima sa apariţie publică, a spus simplu: "Să ne rugăm împreună, pentru întreaga lume, ca să existe un mare spirit de fraternitate."

A refuzat reşedinţa papală şi a locuit în Casa Santa Marta. A renunţat la limuzină şi a mers cu autobuzul cardinalilor. În cuvintele sale: "Dacă aş avea de ales între o Biserică rănită care iese între oameni şi una bolnavă, încătuşată în sine, o aleg pe prima."

Pontificatul confruntării şi compasiunii

Francisc a moştenit un Vatican zguduit de scandaluri financiare şi abuzuri sexuale. A iniţiat reforme ample, inclusiv reorganizarea Curiei şi introducerea "protejării minorilor" ca misiune oficială. A fost primul papă care a condamnat public deţinerea de arme nucleare şi a declarat pedeapsa cu moartea ca fiind "inadmisibilă". A recunoscut că Biserica a greşit grav în gestionarea cazurilor de abuz şi a creat o comisie pontificală pentru protecţia copiilor.

Tot el a rostit faimoasele cuvinte: "Dacă cineva este gay, îl caută pe Domnul şi are bunăvoinţă, cine sunt eu să judec?"

A susţinut migranţii, a vorbit despre criza climatică şi despre inegalităţile economice globale: "O astfel de economie ucide", spunea. A fost mediator între SUA şi Cuba, a vizitat Insula Lesbos, aducând refugiaţi musulmani cu avionul papal, şi a înfruntat lideri politici conservatori din SUA, fără să-şi tempereze vocea morală.

Tradiţionalist, dar nu rigid

Deşi a fost considerat liberal, Papa Francisc a rămas ferm pe multe poziţii tradiţionale: a refuzat hirotonisirea femeilor, a respins căsătoria gay, dar a acceptat binecuvântările pentru cupluri de acelaşi sex. 

A propus o Biserică mai sinodală, mai participativă, a ascultat vocile femeilor şi ale laicilor, deşi nu a dus aceste schimbări până la capăt.

Ultimii ani şi moştenirea

Bolnav de ani buni, a fost internat frecvent, dar nu a renunţat. A fost primul papă care a participat la summitul G7 şi a pledat pentru o etică globală în dezvoltarea inteligenţei artificiale. În 2023 a vizitat Sudanul de Sud, în 2024 a străbătut Asia şi Oceania. A înmormântat el însuşi pe Benedict al XVI-lea, fiind primul papă care a oficiat o astfel de ceremonie de înmormântare pentru un alt papă în peste un secol.

A murit în aprilie 2025, la 88 de ani, după ce a apărut pentru ultima oară într-un scaun rulant, salutând mulţimea de Paşte. A fost un pastor al străzilor, un lider spiritual cu o voce profetică şi, poate mai presus de toate, un om care a refuzat să se urce pe tron în timp ce lumea sărăcea.

"Cine suntem noi fără săraci? Fără cei slabi? Fără cei pe care lumea i-a uitat? Fără ei, nici Biserica nu are chip."

Surse: Financial Times, CNN, BBC