O băutură stimulează creierul mai mult decât matematica

Postat la 20 aprilie 2017 122 afişări

O băutură stimulează creierul mai mult decât matematica
O băutură stimulează creierul mai mult decât matematica

Degustarea vinului stimulează creierul uman mai mult decât orice alt comportament, susţin oamenii de ştiinţă americani, scrie Gustarte.

 De la prima vedere a sticlei de vin şi până la degustarea acestuia, creierul declanşează un întreg sistem complex în toate aceste procese, spune neurologul Gordon Shepherd, de la Universitatea Yale. Iar asta înseamnă mai multă activitate din partea ceierului decât atunci când asculţi muzică sau rezolvi probleme de matematică, susţine Shepard în cartea sa, "Neuroenology: How the Brain Creates the Taste of Wine", notează decanter.com.

Cartea explorează toate procesele neuronale implicate în degustarea şi aprecierea vinului, inclusiv evaluarea vizuală a băuturii din sticlă şi pahar, dar şi interacţiunea dintre lichid, oxigen şi salivă şi toate mişcările complexe ale maxilarului, limbii, diafragmei şi gâtului, scrie Gustarte.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi

Aduc sudori din Vietnam sau bucătari din Nepal, oferă program flexibil angajaţilor, publică salariile oferite în anunţurile de angajare, investesc în şcoli profesionale şi speră să îşi fidelizeze angajaţii astfel încât fenomenul migraţiei externe a meseriaşilor să se diminueze.

vezi continuarea
ZF.ro
S-A TERMINAT cu ”Prima Casă”. Teodorovici anunţă schimbări MASIVE la program. Cine va mai primi banii S-A TERMINAT cu ”Prima Casă”. Teodorovici anunţă schimbări MASIVE la program. Cine va mai primi banii
ALERTA ALIMENTARĂ! Toată lumea care a cumpărat PRODUSUL trebuie să îl ducă înapoi şi să NU ÎL CONSUME. Acesta conţine DIOXID DE SULF, nedecarat pe etichetă
ProMotor.ro
A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI! A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI!
CEL MAI CĂUTAT LOC DE MUNCĂ din România. Se obţine uşor, iar SALARIILE DEPĂŞESC 1000 DE EURO!
Dacă trece această lege, toţi şoferii vor plăti amenzile imediat ce le primesc!
Descopera.ro
Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător
Este cel mai mare FURT din istorie? Un AISBERG a fost furat cu totul, însă asta nu este cel mai ŞOCANT
Un fizician s-a ÎMPUŞCAT sub apă pentru un experiment ştiinţific. FOTO+VIDEO
Go4it.ro
Iată cum se prezintă GALAXY S10, telefonul anului 2019! VIDEO Iată cum se prezintă GALAXY S10, telefonul anului 2019! VIDEO
GALAXY S10 a fost LANSAT! Iată cât costă cel mai PERFORMANT telefon de la SAMSUNG
IMPRESIONANT! Iată cum arată telefonul pliabil de la SAMSUNG, cu preţ de listă ENORM
Csid.ro
Instagram şi efectele sale negative, din punct de vedere psihologic Instagram şi efectele sale negative, din punct de vedere psihologic
Secreţia vaginală: când indică anumite boli
Sumarul de urină: ce presupune şi de ce trebuie făcut

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.