O afacere pornită de o antreprenoare româncă la doar 20 de ani, cu un credit de 10.000 de euro, a ajuns acum la 15 ani de activitate. Ce planuri are în continuare

Autor: Andra Stroe Postat la 20 ianuarie 2022 2266 afişări

O afacere pornită de o antreprenoare româncă la doar 20 de ani, cu un credit de 10.000 de euro, a ajuns acum la 15 ani de activitate. Ce planuri are în continuare

Este vorba de agenţia de turism Hello Holidays, pornită în urmă cu un deceniu şi jumătate de Mădălina Balaiban. Ideea afacerii i-a venit încă din liceu, unul dintre puţinele cu profil de turism din ţară. Din dorinţa de a călători şi de a descoperi dedesubturile organizării unei vacanţe, a decis să se înscrie la Facultatea de Economie a turismului, urmată de un master în domeniu, iar mai apoi să şi lucreze într-o agenţie. A rămas însă angajată doar două sezoane, pentru că în 2007 a pornit propria companie.

Agenţia de turism este organizator de circuite în România şi alte 36 de ţări din Europa şi Asia, dar şi de sejururi în Grecia, Turcia, Egipt, Dubai. Portofoliul de servicii include şi proiectul “O zi cât o vacanţă”, de o zi, în România şi Bulgaria, dar şi 80 de programe de tip circuit în România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Macedonia, Albania, Ungaria, Cehia, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, ţările nordice ori Rusia, cu o durată de la două la 20 de zile, din februarie în noiembrie.

Hello Holidays Transport, divizia prin care sunt realizate programele de vacanţă ale agenţiei, are o flotă de 13 autocare şi 6 microbuze, ultimele două autocare fiind cumpărate în timpul pandemiei. Grupul de firme Hello Brands (agenţia Hello Holidays şi Hello Holidays Transport) a înregistrat în 2021 un volum de vânzări de 5,5 milioane de euro şi estimează o creştere de 20% în 2022. 

Mădălina Balaiban îi sfătuieşte pe tinerii antreprenori să aibă încredere în instinctele lor, să asculte sfaturile şi îndrumările celor din jur, dar să aplice doar ceea ce cred ei de cuviinţă că li se potriveşte. „Când îţi place businessul pe care îl faci, pe care l-ai creat, este imposibil ca instinctul să te înşele. Ascultă, fii deschis, cerne şi apoi ia o hotărâre.”

Cu ocazia atingerii bornei de un deceniu şi jumătate de activitate, businessul anunţă că va extinde portofoliul de destinaţii de vacanţă în Grecia, curse charter autocar noi spre Bulgaria din aproape toată ţara, excursii „O zi cât o vacanţă” în România şi Bulgaria, circuite cu autocarul ori avionul în Europa. Acestea se adaugă programelor de vacanţă în Grecia, Turcia, Egipt, Dubai organizate constant de agenţie.

Grecia, destinaţia pentru care Hello Holiday a vândut primele vacanţe în urmă cu 15 ani, este prezentă în oferta 2022 cu mai multe noutăţi, insulele Skopelos, Alonissos, Skiathos, dar şi Pelion, Volos, în curse cu autocarul organizate din mai până la finalul lunii septembrie. 

Hello Holidays lansează în 2022 şi mai multe tipuri de vacanţe cu avionul ori autocarul în Turcia, în zonele de litoral, în Cappadocia, Efes, Istanbul, Turcia de Nord şi Est. Primul zbor charter al sezonului este spre Antalya, pentru vacanţa de Paşte, în timp ce zborurile pentru Marmaris, Bodrum şi Kusadasi sunt programate din luna iunie. „Revenim la programele pe care le aveam înainte de pandemie, dar adăugăm şi Iordania, Statele Unite, Georgia, Turcia cu Trabzon şi Van, sperând că 2022 va fi un an cu mai puţine condiţionări pentru călătorii”, precizează directorul de marketing

În plus, cu ocazia aniversării, agenţia organizează, între 20 şi 25 ianuarie, o campanie cu reduceri de până la 60%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romanca,
agentie de turism,
vacanta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.