Primăria Municipiului Bucureşti are aproximativ 35.000 de angajaţi, iar cele de sector – împreună – tot în jur de 35.000, spune noul primar al Capitalei, Nicuşor Dan.

„În Primăria Capitalei sunt cam 1.100 de persoane, în STB (fosta RATB – nota mea.) sunt 11.000 de persoane, în Termoenergetica (fosta RADET – nota mea) sunt 3.500 de personane (…). În celelalte companii municipale mai sunt cam 3.500 de persoane şi în instituţiile deconcentrate, inclusiv teatre, adică instituţiile din subordinea Primăriei sunt din nou câteva mii de persoane. Sunt undeva la 35.000”, a spune Dan. Şi încă pe atâţia angajaţi sunt la sectoare, adaugă el.

Bugetul de salarii al Primăriei Generale este de 60 mil. lei/lună (700 mil. lei/an), adică 18% din bugetul anual de cheltuieli, adaugă Dan (la nivel naţional ele sunt de 32% din bugetul de venituri - nota mea). Salariul mediu brut ar fi de 1.666 lei pe lună/angajat, la numărul de salariaţi anunţat. Deci mult sub salariul minim pe economie, ceea ce este absurd. Nimeni nu câştigă atât de puţin la primărie şi este clar, măcar de aici, că cifrele sunt aruncate cu furca.

Pentru o bună parte a societăţii, problema angajaţilor la stat (1,2 mil. persoane plătite din buget, inclusive medici şi profesori) a fost mereu un motiv de frustrare. Nepotism din moşi-strămoşi, salarii cu 60% mai mari decât media pe economie, servicii de plâns. Dar asta se întâmplă în zona funcţiei publice - în jur de 230.000 de angajaţi. Nu peste tot. Însă, confuzia este mana cerească a politicii. Aşa că, explicabil, ani de zile, pe diverse canale, s-au făcut comparaţii. Ultima variantă vine pe filiera USR şi zice aşa: primăria Bucureşti – 70.000 de angajaţi; primăria Paris – 52.000; Comisia Europeană - 33.000 de angajaţi. Ce sugerează asta? O singură ieşire şi nicio intrare: Afară cu bagabonţii!

Administraţia României este stufoasă şi ineficientă, spun toţi cei care au dat nas în nas cu ea. Oricui a avut de-a face vreodată cu Fiscul i s-a acrit; oricui a avut de-a face cu administaţia locală (impozit, amendă de circulaţie, etc) i-a ieşit pe nas, chiar de la prima întâlnire.

Bun. Şi, totuşi, dacă ne punem pe numărat, ce numărăm?

Cum poţi spune despre un actor de la Teatru Naţional sau de la Nottara că este angajat al Primăriei? A semnat el un contract de angajare cu Primăria?

Este bine că Dan anunţă un audit al repartizării angajaţilor din Primăria Generală. Nu este de bun augur tonul pe care o face. 70.000 de angajaţi are Primăria Generală şi primările de sector, spune el. De unde până unde? Iar oamenii cască larg ochii: cum 70.000?  Păi sunt 70.000 pentru că numeri, între angajaţii primăriei, şoferii de pe RATB, instalatorii de la RADET, actorii de la teatrele subvenţionate de primărie, numeri asistenţii sociali. Sunt aceştia angajaţi ai Primăriei Generale? Da, RADET (acum Termoenergetica) este subvenţionată puternic de primărie, cu 500-600 mil. lei anual, dar subvenţia merge la consumator, nu la salariul angajatului. Da, RATB (acum STB) este subvenţionată cu 400-500 mil. lei, anual, dar subvenţia merge la călător, nu la şofer. Iar consumatorii plătesc şi căldura şi biletul de transport – subvenţionate, cum spuneam. Oamenii care merg la teatru îşi plătesc biletul, care nu este ieftin. Sunt actorii teatrelor angajaţi ai Primăriei Generale, doar pentru că teatrele sunt subvenţionate? Dacă aşa este la catastif, e rău. Pe logica asta nu mai angajăm medici, nu mai angajăm profesori, pentru că deja e prea mult pentru buget. Pe logica asta vom putea continua zicând că şi copii sunt angajaţi ai statului, de vreme ce primesc alocaţii, că şi studenţii sunt angajaţi ai statului pentru că primesc burse şi au gratuitate pe transportul feroviar. Şi, fireşte, cei care primesc ajutor social şi fac, pentru asta, muncă în folosul comunităţii, tot angajaţi sunt, nu? Cum ar fi să vină un primar de comună şi să zică: n-am asfaltat eu drumuri, e drept că fabrica de conserve s-a închis, dar, în mandatul meu, am angajat 100 de persoane pe post de “ajutor social”?

Nimeni nu ştie cu exactitate câţi profesori/personal auxiliar sunt în ţară, nu aşa în mare, ci cum ar fi normal: directori de şcoală, şefi de catedră, profesori cu gradul I, II, secretare, şoferi, îngrijitori.

Secretarul de stat, Raed Arafat, a cerut zilele trecute reţelelor locale de spitale să-i transmită numărul de medici care nu se implică în combaterea COVID-19. Fie au boli care nu-i califică pentru o astfel de sarcină atât de periculoasă, fie, din teamă, se se ascund - concedii medicale, concedii fără plată. E de mirare că Arafat a scăpat nejumulit complet şi că nu a fost acuzat de “poliţie politică”. Dar cererea omului este una de bun simţ. Când mergi la război, trebuie să ştii pe ce te bazezi. Nu aşa se întâmplă peste tot? Nu de aceea se fac programările de concedii, de pildă? – trebuie să ştii cu cine mergi înainte şi în perioada vacanţelor.

De aceea este bine că Dan reîncepe să numere, deşi, în mod firesc, totul îi trebuia predate la cheie.

Dar ce numără, mai precis?

Haide să stabilim totuşi ce numărăm mai întâi. Pentru că noi nu ştim câţi oameni mai are ţara, nu ştim câţi bugetari sunt (vezi declaraţia ministrului muncii de acum câteva luni). INS spune că şomajul scade, în vreme ce noi vedem cum afacerile scad/se închide pe zi ce trece.