Noroc nesperat pentru sistemul energetic local. Vântul puternic îi permite României să-şi acopere consumul pe vârf şi chiar să exporte energie eoliană în regiune. Briza din Dobrogea a fost azi prima gură de oxigen pentru un sistem în corzi din cauza secetei
Azi, România a reuşit să-şi acopere vârful de consum de energie şi chiar să exporte datorită vântului care a bătut în Dobrogea, după aproape o săptămână în care contribuţia eolienelor de fost minimă. La ora 21:39, circa 35% din energia locală era acoperită de turbinele eoliene, iar România trimitea peste graniţe 533 MW după zile de coşmar pentru cei care gestionează sistemul energetic local. Instalaţiile de stocare constribuiau cu 413 MW, reactorul 2 de la Cernavodă încă funcţiona.
Vântul de azi din Dobrogea este singura veste bună de pe 28 iulie, de când seceta istorică a oprit Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă şi ameninţă cel de-al doilea reactor, pentru a cărui ţinere în funcţiune s-au luat măsuri disperate. Desigur, aceasta este o situaţie de moment, dar aduce o detensionare temporară importantă pentru un sistem energetic aflat în corzi din cauza lipsei de capacitate de producţie şi a consumului crescut din cauza temperaturilor ridicate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











