Nestlé anunţă rezultatele la nivel global. Ce evoluţie a avut compania în piaţa locală anul trecut

Autor: Andra Stroe Postat la 18 februarie 2022 59 afişări

Nestlé anunţă rezultatele la nivel global. Ce evoluţie a avut compania în piaţa locală anul trecut

Nestlé anunţă rezultatele financiare înregistrate la nivel de grup pentru anul 2021, raportând o creştere organică de 7,5%, generată de un mix de cote de piaţă în creştere, redresarea sectorului out-of-home şi dinamica pozitivă din retail.

Creşterea organică a companiei a ajuns în 2021 la 7,5%, cu o creştere internă reală (RIG) de 5,5% şi pricing de 2,0%. Potrivit reprezentanţilor businessului, evoluţia a fost susţinută de dinamica continuă a vânzărilor din retail, de redresarea constantă a canalelor out-of-home, de creşterea preţurilor şi de creşterea cotei de piaţă. Vânzările totale raportate au crescut cu 3,3%, la 87,1 miliarde de franci (de la 84,3 miliarde de franci în 2020), fiind afectate de schimbul valutar, cu o reducere de 1,3%, dar şi de dezinvestiţii, cu un impact negativ de 2,9%.

În 2022, reprezentanţii businessului preconizează o creştere organică a vânzărilor în jurul valorii de 5%, iar ca perspective pe termen mediu, aceştia au în vedere o creştere susţinută a vânzărilor organice cu o singură cifră.

În zona EMENA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord), creşterea organică a ajuns la 7,2%, cu RIG puternic de 6,0% susţinută de volum şi mix. Preţurile au crescut cu 1,2%, cu 2,5% în trimestrul al patrulea. Vânzările raportate în Zona EMENA au crescut cu 4,5%, la 21,1 miliarde de franci. Zona EMENA a raportat o creştere organică de o singură cifră, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Toate pieţele au înregistrat o creştere pozitivă, cu evoluţii puternice ale vânzărilor conduse de Regatul Unit, Rusia, Italia şi Franţa. Zona a continuat să înregistreze creşteri ample ale cotei de piaţă, în special în ceea ce priveşte hrana pentru animale de companie, cafeaua şi preparatele culinare refrigerate.

Câştigurile per acţiune au crescut cu 5,8% în monedă constantă. Consiliul de administraţie propune o creştere a dividendelor cu 5 centime, până la 2,80 de franci pe acţiune, marcând 27 de ani consecutivi de creştere. „În total, 13,9 miliarde de franci au fost returnate acţionarilor în 2021 printr-o combinaţie de dividende şi răscumpărări de acţiuni.”

Potrivit companiei, în România, rezultatele financiare pentru anul 2021 au fost în linie cu cele obţinute la nivel global şi de zonă, cu o creştere organică de 10,5% susţinută de diversitatea portofoliului pe piaţa locală, în special de categoriile de cafea pentru consum acasă şi în sectorul out-of-home, precum şi de hrana pentru animale de companie.

Anul trecut, compania a lansat, în plan local, peste 30 de produse noi în toate cele zece categorii pe care le are în România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companie,
evolutie,
nestle

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.