NATO a interceptat peste 100 de zboruri ruse în 2014, de trei ori mai multe decât în 2013

Autor: Mihai Draghici Postat la 20 noiembrie 2014 47 afişări

Alianţa Nord-Atlantică a interceptat anul acesta peste 100 de zboruri militare ruse, de trei ori mai multe comparativ cu anul 2013, anunţă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, citat de AFP.

Jens Stoltenberg a început joi un turneu în Estonia, Letonia şi Lituania, scopul fiind oferirea de garanţii acestor state preocupate de comportamentul Rusiei.

"NATO va proteja Estonia", a declarat Stoltenberg la baza aeriană Amari, unde s-a întâlnit cu premierul eston, Taavi Roivas, precum şi cu militari americani, germani şi estoni.

Stoltenberg a felicitat Guvernul de la Tallinn pentru alocarea a 2% din PIB apărării.

Estonia găzduieşte săptămâna aceasta cel mai mare exerciţiu cibernetic din istoria NATO - Cyber Coalition 2014.

În contextul crizei din Ucraina, Rusia a multiplicat zborurile în apropierea spaţiului Alianţei Nord-Atlantice. "Am avut peste 100 de interceptări de avioane ruse, de trei ori mai multe decât anul trecut", a spus Stoltenberg.

Întrebat despre posibilitatea livrării navelor Mistral franceze Rusiei, Stoltenberg a refuzat să comenteze: "NATO nu vinde echipamente militare, ci statele membre. Nu va decide NATO în această problemă".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NATO,
RUSIA,
avioane rusesti,
ucraina
/actualitate/nato-a-interceptat-peste-100-de-zboruri-ruse-in-2014-de-trei-ori-mai-multe-decat-in-2013-13607330
13607330
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.