NAE LĂZĂRESCU A MURIT. Actorul avea 72 de ani

Autor: Alexandra Vladescu, Ana Obretin Postat la 19 decembrie 2013 64 afişări

Actorul Nae Lăzărescu a murit joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Comedie "Constantin Tănase". Trupul neînsufleţit al actorului Nae Lăzărescu va fi depus, vineri la prânz, la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase, a precizat Alexandru Arşinel.

Nae Lăzărescu spunea în iulie că s-ar putea să fie nevoit să ia o pauză de la actorie, din cauza unor probleme de sănătate.

Actorul arăta, într-un interviu, că a făcut stand-up comedy de când s-a născut şi că a vrut neapărat să lucreze la Teatrul "Constantin Tănase".

Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941, fiind cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.

A jucat şi în filme, printre care "Grăbeşte-te încet", "Şantaj", "Baloane de curcubeu", "Căsătorie cu repetiţie" şi "Viraj periculos". De asemenea, în animaţia "Maşini", i-a dat voce personajului Clang.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NAE LAZARESCU A MURIT,
NAE LAZARESCU,
DECES
/actualitate/nae-lazarescu-a-murit-actorul-avea-72-de-ani-11793743
11793743
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.