Moneda euro continuă să aprecieze faţă de dolar, iar importanţa ei ar putea deveni tot mai mare. „Cei care impun tarife vor fi loviţi primii”
Importanţa globală a monedei euro va continua să crească în acest an, notează CNBC.
Vorbind săptămâna trecută la un forum economic organizat la Aix-en-Provence, în Franţa, oficiali ai Băncii Centrale Europene au declarat că, deşi euro este departe de a ameninţa dolarul ca principală monedă de rezervă globală, moneda unică va fi tot mai des percepută ca o alternativă stabilă, atâta timp cât beneficiază de politici publice favorabile.
„Dacă combini [tarifele vamale ale SUA] cu atacurile asupra Rezervei Federale şi a instituţiilor, precum şi cu sustenabilitatea fiscală a Statelor Unite după reducerea taxelor, ai o explicaţie clară pentru evoluţia cursului dolarului din ultimele săptămâni”, a declarat Yannis Stournaras, guvernatorul băncii centrale a Greciei, în cadrul unui panel moderat de CNBC sâmbătă.
„Cei care impun tarife vor fi loviţi primii”, a continuat el.
Până acum, în 2025, incertitudinea generală privind politica comercială a SUA şi impactul acesteia asupra economiei şi inflaţiei, au determinat o apreciere de aproximativ 14% a monedei unice faţă de dolar.
Aceste câştiguri au avut loc în ciuda faptului că BCE a redus dobânzile, iar Rezerva Federală le-a menţinut constante.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













