Mircea Rednic a suferit un infarct miocardic

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 30 august 2023 46 afişări

Mircea Rednic a suferit un infarct miocardic

Antrenorul UTA Arad, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic în timpul meciului disputat cu FCSB, anunţă clubul arădean. Medicii au decis să-i monteze un stent şi să-l ţină sub supraveghere la Spitalul Judeţean, pentru următoarele zile.

„Multă sănătate, Mircea Rednic! În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic”, anunţă UTA Arad.

Potrivit sursei citate, miercuri, în urma unui control amănunţit, medicii au decis să-i monteze un stent şi să-l ţină sub supraveghere la Spitalul Judeţean, pentru următoarele zile.

„Rednic va reveni alături de echipă după aproximativ o săptămână, în funcţie de starea medicală de la acel moment. Îi dorim multă sănătate şi îl aşteptăm cât mai repede alături de echipă”, transmite clubul arădean.

Rednic este, în prezent, antrenorul echipei UTA Arad. În cariera de fotbalist, Rednic a jucat pe postul de fundaş central. Porecla lui este „Puriul”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rednic,
infarct,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.