Ministrul Economiei, Radu Miruţă, în drum spre Cugir după incendiul de la Uzina Mecanică

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 02 august 2025 32 afişări

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, în drum spre Cugir după incendiul de la Uzina Mecanică

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, merge sâmbătă la Cugir pentru a vedea personal situaţia de la Uzina Mecanică, afectată de un incendiu în noaptea de 1 spre 2 august şi pentru a acorda suportul necesar în această situaţie.

„Vizita are loc în contextul preocupărilor privind siguranţa angajaţilor şi protejarea capacităţilor industriale strategice”, anunţă Ministerul Economiei.

Radu Miruţă a transmis un mesaj de apreciere pentru eforturile echipelor de intervenţie.

Conform primelor informaţii, nu au fost înregistrate victime, iar pagubele materiale sunt minime. Totuşi, Radu Miruţă subliniază că acest incident trebuie investigat cu maximă seriozitate.

Ministrul va discuta la faţa locului cu reprezentanţii uzinei, cu autorităţile locale şi cu specialiştii implicaţi în anchetă pentru a evalua toate aspectele care au dus la acest incident. În funcţie de concluzii, Ministerul Economiei va susţine măsuri ferme pentru prevenirea unor situaţii similare în viitor.

Un incendiu puternic a izbucnit vineri noaptea la Fabrica de Arme Cugir. Focul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 700 mp, într-o hală ce conţinea muniţie, însă nu au fost înregistrate victime omeneşti, anunţă ISU Alba.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
miruţă,
cugir,
incendiu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.