Ministrul Economiei: Am adus preţurile contractelor cu "băieţii deştepţi" pe piaţa concurenţială

Postat la 18 mai 2012 29 afişări

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat vineri că Hidroelectrica a obţinut, în urma negocierilor cu "băieţii deştepţi", trecerea contractelor pe piaţa concurenţială, eliminând tarifele fixe din aceste acorduri, însă nu a dorit să ofere detalii.

"Am reusit să aducem aceste contracte pe piaţa concurenţială, fapt care s-a şi întâmplat. În primele zece zile de mandat am eliminbat preţul fix şi am reuşit să avem un preţ la nivelul pieţei concurenţiale, ajustat printr-un mecanism de corecţie", a afirmat Chiţoiu într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că nu prezintă deocamdată alte detalii, pentru că negocierile sunt încă în derulare, menţionând că interesul Ministerului Economiei este să transfere toată energia tranzacţionată prin aceste contracte directe pe piaţa concurenţială, unde preţurile sunt mult mai mici.

Cititi mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
preturi,
contracte,
baieti destepti
/actualitate/ministrul-economiei-am-adus-preturile-contractelor-cu-baietii-destepti-pe-piata-concurentiala-9644809
9644809
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.