Min. Educaţiei, despre decizia CCR pe doctorate: CNATDCU sau Ministerul nu pot reevalua teza

Autor: Laura Buciu Postat la 11 noiembrie 2022 280 afişări

Titlul de doctor poate fi retras pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională doar dacă nu a produs efecte şi poate fi anulat la cererea Ministerului Educaţiei, în cel mult un an, cu respectarea legii, transmite Ministerul Educaţiei, după discuţiile de la CNATDCU.

Min. Educaţiei, despre decizia CCR pe doctorate: CNATDCU sau Ministerul nu pot reevalua teza

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a participat la prima şedinţă a Consiliului General al Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor Didactice şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de la preluarea mandatului, la invitaţia preşedintelui interimar CNATDCU, Mircea Dumitru. Deca a fost însoţită de Gigel Paraschiv, secretar de stat şi de reprezentanţii Direcţiei Generale Juridică şi Control.

Pe agenda discuţiilor care au avut loc joi s-au aflat, printre altele, efectele Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, problema justiţiei constatative, aspecte organizatorice specifice activităţii CNATDCU etc.

În cadrul întâlnirii, Direcţia Generală Juridică şi Control a Ministerului Educaţiei a explicat implicaţiile Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis vineri de Ministerul Educaţiei, titlul de doctor poate fi retras pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională doar dacă nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice. De asemenea, titlul de doctor poate fi anulat la cererea Ministerului Educaţiei, în calitate de autoritate emitentă a ordinului de ministru, în temeiul art. 1, alin. (6) din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea termenului de 1 an de la data emiterii actului pentru introducerea acţiunii în anulare. Totodată, CNATDCU sau Ministerul Educaţiei nu au competenţa de a reevalua fondul ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, controlul de legalitate făcând referire la aspecte ce ţin de legalitatea desfăşurării procedurii de conferire/ atribuire în vigoare, la momentul acordării titlului.

„Curtea Constituţională a stabilit că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când aceasta a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, atât instanţele, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei şi să o aplice ca atare. În acest context, activitatea CNATDCU se poate derula doar cu respecatarea Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022. De aceea, Ministerul Educaţiei şi CNATDCU vor coopera pentru a găsi soluţiile potrivite care să respecte regulile constituţionale şi legale şi, în acelaşi timp, pentru a construi o nouă paradigmă de gândire a sistemului de analiză şi verificare a încălcării normelor de etică, principiu ce stă la baza legislaţiei învăţământului superior. (...) Considerăm că trebuie să construim o nouă paradigmă de gândire a sistemului de analiză şi de verificare a încălcării normelor de etică, iar noile legi ale educaţiei reprezintă cel mai bun prilej în acest sens”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
educaţie,
ccr,
doctorat

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.