Miliardarul Carlos Slim cumpără participaţia AT&T la America Movil, pentru 5,57 miliarde de dolari

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 30 iunie 2014 78 afişări

Miliardarul mexican Carlos Slim va cumpăra o participaţie de 8,3% la grupul America Movil, deţinută de AT&T, pentru 5,57 miliarde de dolari, în condiţiile în care operatorul american de telecomunicaţii a decis să iasă din acţionariat, relatează Bloomberg.

Holdingul Inmobiliaria Carso deţinut de Slim a anunţat board-ul America Movil că va cumpăra participaţia de 8,3% deţinută de AT&T la companie, care include 24% din drepturile de vot la aceasta.

AT&T va primi 4,57 de miliarde de dolari la finalizarea tranzacţiei şi un miliard de dolari în termen de 60 de zile după aceasta.

AT&T vinde deţinerea la compania lui Slim după un parteneriat de 24 de ani, pentru a evita un conflict de interese, având în vedere că preia DirectTV, care concurează cu America Movil pentru clienţii de televiziune din America Latină.

Prin această vânzare, AT&T obţine fonduri necesare finalizării preluării de 48,5 miliarde de dolari a DirectTV, cea mai mare companie de televiziune prin satelit din Statele Unite.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SLIM,
AMERICA MOVIL,
AT&T
/actualitate/miliardarul-carlos-slim-cumpara-participatia-at-t-la-america-movil-pentru-5-57-miliarde-de-dolari-12857485
12857485
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.