Microsoft lucrează la un soft care prezice comportamentul uman. Va fi folosit pentru reducerea criminalităţii
Microsoft dezvoltă un program care va putea prezice viitorul, susţine fusion.net, jurnaliştii de aici au descoperit online un filmuleţ nelistat cu unul dintre directorii Microsoft care explică felul în care va funcţiona noul soft.
În filmuleţ apare Jeff King, senior manager de program în cadrul Microsoft, care vorbeşte despre încercările companiei de a crea un program care prezice comportamentul uman. ”Practic, este vorba despre un software care are capacitatea de a prezice viitorul”, spune King.
Programul Microsoft ar urma să fie folosit pentru a stabili dacă infractorii eliberaţi din închisoare vor recidiva sau nu în perioada imediat următoare. Pentru a reuşi să prevadă comportamentul uman softul va ţine seama de antecedentele subiectului – precum apartenenţa la un bandă infracţională, dacă deţinutul a participat dezintoxicare, comportamentul lui în închisoare, şi multe altele – iar pe baza acestora poate prezice cu o precizie de 91% dacă va recidiva în următoarele şase luni.
Dezvoltarea unui astfel de program nu este surprinsătoare, Microsoft investind foarte mult în ultimii ani în tehnologie predictivă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro