Metrorex a avut afaceri de 567,6 milioane lei în 2014, în urcare cu 8%, pe fondul majorării subvenţiei

Autor: Cristina Cuncea Postat la 12 martie 2015 35 afişări

Metrorex a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 567,6 milioane de lei, în creştere cu aproape 8% faţă de 2013, pe fondul creşterii veniturilor societăţii, în special ca urmare a majorării subvenţiei pentru transportul de călători cu metroul, a anunţat compania.

În 2013, Metrorex a raportat afaceri de 526 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei de transport.

"Veniturile totale au crescut cu circa 8,2% ca urmare a creşterii altor venituri din exploatare cu circa 11,5% şi a crescut valoarea subvenţiei pentru transportul de călători cu metroul cu circa 12,4%", se arată în comunicat.

Cheltuielile totale au scăzut cu circa 2,22 %, întrucât s-au diminuat cheltuielile cu materiale, energie electrică, servicii executate de către terţi. Astfel, rezultatul exerciţiului financiar pe anul 2014 este zero şi aceasta se datorează aplicării măsurilor de diminuare a cheltuielilor, corelată cu creşterea veniturilor.

Pe de altă parte, pierderile operaţionale (profit/pierdere - subvenţii) au scăzut cu 6% ca urmare a rezultatelor pozitive menţionate.

Plăţile restante au scăzut cu 19,7%, iar creanţele restante s-au diminuat cu 5%, iar în anul 2014 societatea se încadrează în limitele aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

Cheltuielile pentru salubrizare au scăzut anul trecut cu 67,45%, de la aproape 12 milioane de lei în 2013, la 9 milioane de lei. Şi cheltuielile cu paza au scăzut cu circa 30%, după optimizarea costurilor care au fost prevăzute prin documentele de licitaţie, rezultând prin noul acord cadru, pentru aceeaşi cantitate de servicii, o reducere a tarifului de la circa 11 lei/oră la 8 lei/oră, consecinţa fiind o economie estimată de peste 10,7 milioane de lei pe următorii 4 ani.

Mai mult, cheltuielile cu dezinsecţia şi deratizarea au scăzut cu circa 38% după optimizarea costurilor care au fost prevăzute prin documentele de licitaţie, rezultând prin noul contract, pentru aceeaşi cantitate de servicii o reducere a tarifului de la circa 0,2876 lei/metri pătraţi la 0,0195 lei/metri pătraţi, consecinţa fiind o economie estimată de aproape 15 milioane de lei pentru următorii 4 ani.

În ceea ce priveşte investiţiile programate pentru acest an, Metrorex a bugetat o sumă de peste 1,74 miliarde de lei (din care 1,72 miliarde de lei din fonduri nerambursabile), faţă de 1,14 miliarde lei anul trecut.

"Dezvoltarea, modernizarea şi eficientizarea transportului cu metroul este obiectivul principal al echipei manageriale Metrorex. În acest sens, semnificativ este faptul că, pentru prima dată, Metrorex a fost inclusă în rândul beneficiarilor Programului Operaţional Sectorial «Transport» şi a obţinut finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectele de investiţii. Sunt aprobate până acum peste 400 milioane de euro, iar obiectivul propus este ca până la finele anului 2015 Metrorex să obţină de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro", se menţionează în comunicat.

Cel mai important proiect de investiţii derulat în prezent de Metrorex este construcţia magistralei 5 Drumul Taberei - Pantelimon. Tronsonul Drumul Taberei - Eroilor al acestei magistrale urmează să fie finalizat în al doilea semestru din 2016, iar întregul proiect are ca termen de finalizare 2020, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene şi bani de la buget.

Un alt proiect este secţiunea Parc Bazilescu -Lac Străuleşti, care face posibilă extinderea tronsonului doi al Magistralei 4, aflat în funcţiune de la Gara de Nord la Parc Bazilesu, cu încă două staţii, respectiv Staţia Laminorului şi Staţia Lac Străuleşti. Pe lângă aceste două staţii, proiectul mai prevede execuţia unui depou pentru realizarea mentenanţei cât şi a unui Park&Ride, cu rolul de a înlătura aglomeraţia din traficul rutier prin asigurarea locurilor de parcare pentru locuitorii din zona periurbană de nord a capitalei. Termenul de realizare a investiţiei este primul semestrul al anului 2016.

"În acest moment, lucrările se află într-un stadiu de execuţie de aproximativ 35%, lungimea obiectivului fiind de 2,2 km, şi include două staţii şi un depou. Estimăm că în cursul anului 2015, în funcţie de obţinerea surselor de finanţare, vor începe şi lucrările de execuţie a Park&Ride", se arată în comunicat.

De asemenea, pentru tronsonul Gara de Nord - Gara Progresu, pentru realizarea liniei 4 de metrou, este în pregătire documentaţia tehnică şi caietul de sarcini pentru licitaţia privind elaborarea Studiului de prefezabilitate şi fezabilitate.

În ceea ce priveşte, metroul până la aeroportul Henri Coandă, "la această dată Metrorex face demersuri pentru obţinerea de fonduri externe nerambursabile pentru acoperirea diferenţei de finanţat necesară executării lucrărilor şi respectării termenului de punere în funcţiune în 2020".

Lungimea reţelei de metrou este de aproape 70 de kilometri, distribuiţi pe patru linii magistrale şi 51 de staţii. Metrorex are aproximativ 4.200 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
METROREX,
AFACERI,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/metrorex-a-avut-afaceri-de-567-6-milioane-lei-in-2014-in-urcare-cu-8-pe-fondul-majorarii-subventiei-13973084
13973084
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.