Meta Estate Trust a cumpărat cinci apartamente şi trei locuri de parcare în ansamblul rezidenţial Parcului 20 by Cordia pentru 435.000 de euro

Autor: Tibi Oprea Postat la 17 octombrie 2023 42 afişări

Meta Estate Trust a cumpărat cinci apartamente şi trei locuri de parcare în ansamblul rezidenţial Parcului 20 by Cordia pentru 435.000 de euro

Compania de tip holding activă în sectorul imobiliar Meta Estate Trust (simbol bursier MET) a anunţat marţi la Bursa de la Bucureşti că a finalizat achiziţionarea a cinci apartamente şi trei locuri de parcare în ansamblul rezidenţial Parcului 20 by Cordia.

Apartamentele au fost precontractate în august 2021 şi valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la aproximativ 435.000 de euro.

„Proiectele din portofoliul nostru se derulează în linie cu aşteptările companiei. Monitorizăm constant şi atent dezvoltările în care am investit şi explorăm, de asemenea, noi oportunităţi”, spune Alexandru Bonea, Director General, Meta Estate Trust.

Achiziţia finalizată în proiectul rezidenţial Parcului 20 by Cordia a fost realizată cu credit bancar şi fonduri proprii astfel: 256.500 de euro prin credit de la Libra Internet Bank din facilitatea de tip plafon contractată în 2022 în sumă totală de 1,5 mil. euro, iar diferenţa a fost acoperită din fonduri proprii.

„Investiţia realizată este parte din strategia pentru direcţia de afaceri early stage care implică achiziţia de locuinţe în proiecte rezidenţiale în faze incipiente ale construcţiei, cu exit înainte sau la finalizarea acestora. Obiectivul nostru este de a vinde apartamentele şi locurile de parcare în următoarele luni”, notează compania în raport.

Meta Estate Trust are o capitalizare de 67,9 mil. lei. Acţiunile MET înregistrează o scădere de 14,4% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 16,1 mil. lei, arată datele BVB.

Holdingul a încheiat primul semestru din 2023 cu venituri totale de 6,3 milioane de lei, în creştere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce profitul net a urcat la 2,9 mil. lei, de la 0,7 mil. lei în S1/2022.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.