Mesaj de la pieţele financiare: ce-ar fi să daţi drumul la tiparniţă?

Postat la 23 noiembrie 2014 91 afişări

Economia mondială se află la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, în condiţiile în care pieţele din zona euro şi cele emergente au rezultate slabe, iar pericolul deflaţiei creşte, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul investitorilor.

Mesaj de la pieţele financiare: ce-ar fi să daţi drumul la tiparniţă?

Dintre investitorii intervievaţi, 38% au considerat că situaţia economiei globale se înrăutăţeşte, dublu faţă de numărul celor care au descris astfel evoluţia economică în sondajul din iulie. Ponderea investitorilor care evaluează negativ starea economiei mondiale nu a mai atins o cotă atât de mare din septembrie 2012, când Europa era încă în recesiune. 43% dintre respondenţi au descris politicile monetare ale BCE ca "prea restrictive", faţă de 31% în luna iulie. În acelaşi timp, 59% dintre investitori au o percepţie favorabilă asupra preşedintelui BCE, în scădere de la 74% în luna iulie. Şi percepţia asupra politicilor duse de cancelarul german Angela Merkel a avut de suferit în ultimele trei luni. Doar 45% dintre respondenţi au caracterizat politicile cancelarului german ca favorabile pentru investitori, faţă de 72% dintre cei intervievaţi în luna iulie.

Economistul-şef al Standard&Poor's pentru EMEA, Jean-Michel Six, apreciază la rândul său că zona euro riscă să intre în a treia fază de recesiune după cele din 2009 şi 2012-2013, întrucât redresarea începută în al doilea trimestru din 2013 a atins deja nivelul maxim şi nu mai sunt alte resurse de creştere, cu excepţia mult aşteptatei porniri a tiparniţei de bani de către Banca Centrală Europeană, după exemplul Rezervei Federale a SUA, al Băncii Japoniei şi al Băncii Angliei. Six consideră însă că este probabil ca zona euro să evite recesiunea în următorii doi ani, dacă va fi ajutată de scăderea puternică a preţurilor petrolului.

Recent, şi Yves Mersch, membru al Comitetului Executiv al BCE, a declarat că economia zonei euro este într-o situaţie "critică" din cauza ritmului slab de creştere şi a inflaţiei "extraordinar de scăzute". Ultimele date arată că economia zonei euro a avansat cu doar 0,2% în trimestrul al treilea, în timp ce analiştii anticipau o creştere de 0,1%. Inflaţia anuală din zona euro a accelerat nesemnificativ la 0,4% în octombrie, de la 0,3% în luna precedentă, dar a rămas cu mult sub ţinta BCE pe termen mediu, de 2%. Banca a anunţat luna trecută noi măsuri pentru sprijinirea economiei din zona euro, printre care acordarea de împrumuturi ieftine pentru băncile comerciale şi programe pentru achiziţii de obligaţiuni şi de titluri garantate cu active.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/mesaj-de-la-pietele-financiare-ce-ar-fi-sa-dati-drumul-la-tiparnita-13622468
13622468
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.