Merkel: Perspectiva asupra păcii în Ucraina este "incertă" în urma discuţiilor cu Putin

Autor: Ioana Bojan Postat la 07 februarie 2015 120 afişări

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat sâmbătă că perspectiva asupra păcii în Ucraina este "incertă" în urma discuţiilor cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează CNN.

Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande s-au întâlnit vineri, la Moscova, cu liderul rus. Sâmbătă, la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, Merkel a declarat că nu este sigură dacă discuţiile lor au avut succes, dar că a meritat să încerce. Ea a apărat caracterul "inviolabil" al graniţelor Europei.

Rusia a dovedit lipsă de respect pentru pace şi integritate teritorială, iar acţiunile Moscovei în Ucraina contravin angajamentelor asumate, a adăugat cancelarul german.

Modificarea graniţelor prin forţă este contrară păcii şi securităţii şi riscă să ducă la escaladarea tensiunilor, a precizat Merkel.

"Vrem să conturăm securitatea împreună cu Rusia, nu împotriva ei", a subliniat ea, avertizând însă că nu va încheia un acord cu Moscova care să excludă liderii ucraineni. Soluţia trebuie să fie în conformitate cu acordul de la Minsk, a mai spus Merkel.

Liderii occidentali şi Kievul acuză Rusia că alimentează conflictul furnizându-le arme şi antrenându-i pe separatiştii proruşi care luptă împotriva forţelor ucrainene în estul Ucrainei, dar şi că trimite trupe peste graniţă pentru a participa la lupte. Moscova neagă acuzaţiile care i se aduc.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GERMANIA,
UCRAINA,
RUSIA
/actualitate/merkel-perspectiva-asupra-pacii-in-ucraina-este-incerta-in-urma-discutiilor-cu-putin-13809226
13809226
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.