Medici, despre starea lui Ion Iliescu: Starea generală s-a agravat, cu dificultăţi respiratorii

Autor: Cosmin Pirv Postat la 18 iunie 2025 34 afişări

Starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăţi respiratorii importante, susţin miercuri medicii de la Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde Ion Iliescu este internat.

Medici, despre starea lui Ion Iliescu: Starea generală s-a agravat, cu dificultăţi respiratorii

„Ca urmare a progresiei bolii de bază, starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăţi respiratorii importante. Echipa medicală multidisciplinară a stabilit în această dimineaţă oportunitatea efectuării unei proceduri chirurgicale de asigurare a permeabilităţii căilor respiratorii superioare”, au transmis reprezentanţii spitalului.

Conform acestora, intervenţia a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secţia de terapie intensivă, unde primeşte îngrijirile medicale necesare.

Fostul preşedinte Ion Iliescu suferă de cancer pulmonar, au anunţat luni medicii.

„În urma evaluărilor de specialitate, imagistice şi histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecţiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, informa Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu".

Fostul preşedinte al României este internat de mai multe zile la spitalul bucureştean, iar medicii continuă să monitorizeze evoluţia stării sale de sănătate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
medici,
ion iliescu,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.