Mai există vreo multinaţională care să nu dea oameni afară? Incă un gigant mondial anunţă că va concedia 16.000 de oameni

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 16 octombrie 2025 59 afişări

Mai există vreo multinaţională care să nu dea oameni afară? Incă un gigant mondial anunţă că va concedia 16.000 de oameni

Nestlé a anunţat joi că va concedia 16.000 de angajaţi la nivel global, în cadrul unui plan amplu de restructurare iniţiat de noul director general, Philipp Navratil, care îşi propune să accelereze redresarea celui mai mare producător de bunuri de larg consum din lume, notează CNBC.

Pentru a îmbunătăţi eficienţa operaţională, compania a declarat că va reduce 12.000 de poziţii administrative, iar alte 4.000 de locuri de muncă vor fi eliminate în următorii doi ani.

„Ne transformăm modul de lucru”, a scris Navratil într-o postare pe LinkedIn, în care a rezumat raportul financiar al companiei. „Ne adaptăm, simplificăm structura organizaţională şi automatizăm procesele”.

Acţiunile Nestlé au crescut cu aproape 9% joi, impulsionând întregul sector alimentar şi al băuturilor din Europa, care a avansat cu peste 3,3% în cursul dimineţii.

Sub conducerea fostului CEO Laurent Freixe, Nestlé anunţase deja un program de economii de 2,5 miliarde franci elveţieni (3,14 miliarde dolari), sumă ce a fost acum majorată la 3 miliarde franci până la sfârşitul lui 2027.

Compania a raportat o creştere organică peste aşteptări, de 4,3% în trimestrul al treilea, într-un context economic dificil, marcat de tarifele impuse de SUA şi de majorarea preţurilor materiilor prime, precum cacao şi boabele de cafea.

Totuşi, operaţiunile din China continentală continuă să tragă compania în jos, afectând creşterea organică cu 0,8 puncte procentuale. Nestlé a precizat că „noua echipă de conducere este deja instalată şi lucrează la transformarea activităţilor din regiune”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Nestle,
concedieri,
demisie,
demitere,
restructurari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.