Lukoil, primele declaraţii după ce statul a instituit supravegherea extinsă

Autor: Madalina Prundea Postat la 25 februarie 2026 11 afişări

Lukoil, primele declaraţii după ce statul a instituit supravegherea extinsă

Lukoil a transmis, miercuri, într-o declaraţie transmisă în exclusivitate la solicitarea Mediafax, poziţia companiei vizate de sancţiuni americane privind acţiunea depusă la Tribunalul Bucureşti, mediatizată zilele acestea doar pe baza informaţiilor succinte publicate pe portalul instanţelor.

Data înregistrării pe rolul Tribunalului Bucureşti a acţiunii Lukoil în constatarea existenţei unui caz de forţă majoră coincide din întâmplare cu ziua ulterioară datei la care a fost adoptată Hotărârea de Guvern prin care statul român a instituit supravegherea extinsă asupra activelor sale, au precizat oficialii Lukoil, miercuri, ca răspuns la solicitarea transmisă grupului marţi după-amiază.

Acestă acţiunea vizează perimetrul EX-30 Trident, aflat în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 170 km de ţărm, o concesiune în care Lukoil deţine pachetul majoritar, de circa 88%, restul acţiunilor fiind deţinute de producătorul naţional Romgaz, la care statul, prin Ministerul Energiei deţine 70% din acţiuni. Iar un aspect relevant de context este că în octombrie expiră licenţa de explorare, conform informaţiilor Mediafax.

Mai exact, ruşii de la Lukoil au deschis o acţiune în care pârâţi sunt Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) şi Romgaz, pentru a obţine recunoaşterea juridică a cazului de forţă majoră, acţiunea fiind înregistrată la instanţă pe 13 februarie, conform acţiunii ce poate fi văzută pe Portal.

just.ro.

Coincidenţa face, susţine Lukoil, că a fost înregistrată cu o zi după ce Executivul a adoptat proiectul de hotărâre de Guvern care prevede implementarea măsurii supravegherii extinse – după ce a reglementat cadrul de aplicare şi în cazul sancţiunilor internaţionale – în cazul activelor deţinute de Lukoil în România. Proiectul fusese pus în transparenţă decizională cu o zi înainte de Ministerul Energiei şi nu apăruse pe ordinea de zi a proiectelor care intrau pe ordinea de zi a Executivului, şi care a şi fost publicat pe 12 februarie seara în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare cu această dată, aşa cum a relatat pe larg Mediafax.

Din informaţiile Mediafax, acţiunea fusese transmisă instanţei pe adresa electronică în cursul zilei de 12 februarie, la or 17:18, cu câteva ore înainte să se afle că proiectul de hotărâre intrase în Guvern, a fost adoptată şi a apărut în Monitorul Oficial.

„Vă mulţumim pentru oportunitatea de a ne exprima propria perspectivă asupra situaţiei ce a captat atenţia publicului, raportat la importanţa strategică a explorării perimetrului Trident. Dorim ca, pe această cale, să infirmăm speculaţia potrivit căreia între acţiunea noastră în constatare şi instituirea măsurii supravegherii extinse ar exista o corelaţie. Cele două măsuri au fost luate independent, din raţiuni diferite şi având scopuri distincte. Mai mult, deşi înregistrată ulterior pe rolul instanţei competente, acţiunea noastră în constatarea a fost depusă anterior instituirii măsurii supravegherii extinse”, a transmis gigantul rus.

Potrivit Lukoil, pe când măsura supravegherii extinse este o impusă de autorităţile competente, având un rol de prevenţie şi monitorizare a respectării regimului sancţiunilor internaţionale, acţiunea în constatare formulată de gup nu este, aşa cum a fost greşit interpretat în presă, o acţiune contencioasă împotriva ANRM şi Romgaz.

„Acţiunea în constatarea existenţei cazului de forţă majoră este un demers necontencios, formulat prin includerea ANRM, Romgaz şi a contractorilor relevanţi din motive de opozabilitate. Acţiunea noastră urmăreşte clarificarea unui aspect esenţial în executarea contractelor cu partenerii contractori în executarea explorării în perimetrul Trident, urmărind extinderea termenelor contractuale întocmai pentru a putea facilita executarea corespunzătoare a Acordului petrolier, în condiţii de deplină legalitate sub regimul Licenţelor Generale emise de OFAC şi OFSI”, a precizat Lukoil.

Cu această ocazie, Lukoil a transmis ferm că nu a dorit niciodată retragerea din sau renunţarea la proiectul Trident din Marea Neagră.

„Întrucât regimul sancţiunilor unilaterale ale statelor terţe care nu au aplicabilitate directă în România (în speţă sancţiunile OFAC şi OFSI) a fost neclar în perioada lor iniţială, în lipsa Licenţelor Generale şi clarificărilor emise de aceste autorităţi, partenerii noştri contractuali cu ajutorul cărora se desfăşura ultima etapă a explorării din perimetrul Trident au abordat o atitudine defensivă şi preventivă, punându-ne în dificultate temporară. Urmărim astfel, prin acţiunea formulată, să clarificăm aspectele care au ridicat problemele de la finalul anului anterior, pentru a putea continua colaborările esenţiale executării lucrărilor de explorare din perimetrul Trident”, se arată în răspunsul transmis.

Potrivit companiei, Lukoil depune toate demersurile necesare alinierii contractuale cu toate standardele regimurilor internaţionale care produc efecte pe teritoriul României, în acord cu Licenţa Generală INT/2025/8031092 OFSI şi Licenţa Generală 131B OFAC.

„Nu am dorit niciodată retragerea din sau renunţarea la proiect, aşadar în acest context, nu considerăm relevantă ori utilă dezvoltării proiectului încheierea unui astfel de act adiţional”, a subliniat grupul Lukoil.

„Toate demersurile întreprinse de societatea noastră au fost şi rămân subsumate interesului legitim al României de a asigura stabilitatea sectorului energetic, respectarea cadrului normativ aplicabil şi protejarea intereselor economice naţionale. În egală măsură, acţionăm cu bună-credinţă pentru protejarea angajaţilor noştri şi a familiilor acestora, pentru menţinerea locurilor de muncă şi pentru garantarea continuităţii operaţionale în condiţii de deplină conformitate legală. Orice iniţiativă adoptată a avut la bază exclusiv considerente de legalitate, responsabilitate şi prevenţie, fără a urmări alt scop decât asigurarea unui cadru predictibil şi stabil pentru desfăşurarea activităţii”, a subliniat grupul.

Totodată Lukoil a confirmat continuarea discuţiilor cu americanii de la Carlyle pentru vânzarea activelor din Europa. De amintit că pe 28 februarie expiră ultima „păsuire” în cazul în care gigantul rus nu îşi vinde activele, iar data până la care sunt exceptate benzinăriile Lukoil de la aplicarea sancţiunilor din afara Rusiei a fost amânat pentru 29 aprilie

„În prezent, sunt depuse toate eforturile necesare pentru finalizarea cu succes a procesului de vânzare a activelor grupului din Europa către Grupul Carlyle, într-un cadru transparent şi conform tuturor standardelor de reglementare aplicabile. Toate demersurile întreprinse au ca obiectiv protejarea valorii activelor, a participaţiilor în proiectele strategice aflate în derulare şi a locurilor de muncă, asigurând totodată continuitatea operaţională şi stabilitatea pe termen lung a activităţilor desfăşurate. Acţionăm responsabil pentru a garanta o tranziţie ordonată, în beneficiul angajaţilor, partenerilor contractuali şi al mediului economic în ansamblu”, au declarat oficialii Lukoil în exclusivitate pentru Mediafax.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lukoil,
reacţie,
COVER STORY. Dincolo de boardroom. Cum arată hobby-urile femeilor lider din România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.