Lucian Vasilescu, editorialist MEDIAFAX: Călătoria lui Dan C. Mihăilescu, omul care a adus cartea: Print, On Air, Online, Exit...

Autor: Departamentul Cultură Life Postat la 11 februarie 2017 120 afişări

Criticul literar Dan C. Mihăilescu şi-a luat rămas bun de la publicul emisiunii "Cartea de la ora 5" cu o replică rostită de Ingrid Bergman în filmul "Vă place Brahms?" şi fredonând o melodie interpretată de Yves Montand.

2009:

Criticul literar Dan C. Mihăilescu a ţinut vreme de şase ani rubrica de cronică literară a "Ziarului de duminică". De mai bine de nouă ani, este realizatorul emisiunii "Omul care aduce cartea", la PRO TV.

"Sincer să fiu, nu regret că nu mai scriu la «Ziarul de duminică» pentru că nu aveam niciun ecou, niciun soi de feedback de la cititori, fie ei specialişti, fie oameni de afaceri sau oameni obişnuiti. Cine cumpără «Ziarul Financiar» vrea pur şi simplu informaţie, analize obiective, neutralitate, răceală, tehnică. Or, eu sunt om de show, am nevoie de interacţiune, de polemică, de angajare reciprocă, de feeling, de tămbălău (…)

Televiziunea mi-a adus pentru prima dată în faţa ochilor – într-o carieră de trei decenii de critică literară – imaginea Publicului. A ţintei. Toată viaţa scrisesem pentru câţiva confraţi şi pentru autorul comentat. Când ai rubrică în reviste cu doua, trei sute de exemplare, tot ce faci se desfăşoară la modul salonard, articolul e un fel de conversaţie la ceai. Dar când eşti oprit pe stradă de toate categoriile de cititori, de la elevi şi pensionari, vânzători, şoferi, ţigani, actori şi avocaţi, la profesori, preoţi şi precupeţi în piaţă, vezi bine că busola ţi se roteşte ameţitor. " – Dan C. Mihăilescu într-un interviu publicat de "Ziarul de duminică"

Decembrie 2015:

Dan C. Mihăilescu a anunţat "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o, timp de 16 ani, la Pro TV, precizând că nu poartă ranchiună conducerii televiziunii pentru "închiderea prăvăliei", întrucât aceasta nu aducea niciun beneficiu financiar postului.

"Dragi prieteni şi eventuali rătăcitori prin aste coclauri internetice, iată-vă părtaşii unei triste bucurii", îşi începea scriitorul şi criticul literar Dan C. Mihăilescu mesajul prin care anunţă că emisiunea sa, "Omul care aduce cartea", nu va mai fi difuzată la Pro TV, din ianuarie 2016.

"Vineri, 4 decembrie 2015, orele 11.20 AM, în biroul directorului Ştirilor Pro TV, s-a petrecut – cu graţie amicală, comprehensiune ludic-reciprocă şi suavă resemnare de ambele părţi – decesul emisiunii «Omul care aduce cartea» (ianuarie 2000 - ianuarie 2016). Mă grăbesc să spun că nu a fost deloc o surpriză, un şoc, o lovitură-n plex ori sub centură. Şi nici vinovăţia, greşeala sau răzbunarea cuiva. A fost un lucru presimţit şi aprioric acceptat de mine încă de la primele filmări. Scepticul care sunt şi-a şoptit periodic, cu şăgalnică seninătate, la una, trei sau şase luni, că totul va reintra cât mai iute în nimicnicia dintru care a ieşit. Ei bine, non-aşteptările de acest gen m-au ocrotit, mi-au relativizat impulsurile absolutiste, m-au vindecat de utopii, m-au ferit de megalomanie şi m-au deprins cu legile necruţătoare ale nesiguranţei mediatice, cu precădere în sfera televiziunilor comerciale."

Ianuarie 2016:

Criticul literar Dan C. Mihăilescu anunţa că va prezenta o nouă emisiune, intitulată "Cartea de la ora 5", care va fi difuzată online, începând din 1 februarie 2016, pe platforma www.carteadelaora5.ro .

Februarie 2017:

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…)

Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…) Rămâneţi cu bine, fiţi sănătoşi şi veseli! " – Dan C. Mihăilescu, transcriere din ultima ediţie a emisiunii "Cartea de la ora 5" difuzată online

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.