Lovitură de teatru la Eurovision 2018. Câştigătoarea concursului, israelianca Netta Barzilai, riscă descalificarea

Postat la 05 iulie 2018 231 afişări

Câştigătoarea Eurovision 2018, cântăreaţa israeliană Netta Barzilai, a fost acuzată de plagiat de Universal Music, în cazul piesei cu care a triumfat în competiţia muzicală, iar artista ar putea fi descalificată, potrivit gala.fr.

Lovitură de teatru la Eurovision 2018. Câştigătoarea concursului, israelianca Netta Barzilai, riscă descalificarea

În cazul descalificării - piesele din concurs trebuie să fie originale -, Israel nu va mai găzdui ediţia din 2019 a Eurovision, potrivit regulamentului de desfăşurare al competiţiei.

Pe 12 mai, reprezentanta Israelului, Netta, a câştigat concursul Eurovision 2018, care a avut loc la Lisabona, Portugalia. Netta Barzilai, care a interpretat piesa kitsch pop "Toy", a primit un total de 529 de puncte.

Două luni mai târziu, producătorii muzicali ai Nettei au primit o scrisoare din partea companiei Universal Music, în care artista este acuzată de plagiat, mai precis un fragment din piesa "Toy" este copiat din celebrul cântec "Seven Nation Army" al formaţiei The White Stripes. Potrivit informaţiilor din presa internaţională, unul dintre producătorii artistei a purtat discuţii cu Universal pentru a ajunge la un acord pe cale amiabilă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.