Londra găzduieşte primul summit UE-Marea Britanie după Brexit

Autor: Andreea Tobias Postat la 19 mai 2025 24 afişări

Prim-ministrul britanic Keir Starmer întâlneşte luni la Londra liderii Uniunii Europene într-un summit istoric menit să relanseze relaţiile dintre Regatul Unit şi UE, la cinci ani după Brexit.

Londra găzduieşte primul summit UE-Marea Britanie după Brexit

La întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi alţi înalţi oficiali europeni, Starmer urmează să semneze un acord pentru „un parteneriat consolidat şi orientat spre viitor" cu cele 27 de state membre ale blocului comunitar, notează AFP.

Principalul rezultat aşteptat este semnarea unui „Parteneriat pentru securitate şi apărare", care ar permite consultări mai regulate, posibila participare a Marii Britanii la misiunile militare ale UE şi accesul la un fond european de apărare în valoare de 150 de miliarde de euro.

Contextul summitului este marcat de necesitatea reînarmării în faţa ameninţării ruseşti şi de temerile privind reducerea sprijinului american pentru securitatea Europei sub preşedinţia lui Donald Trump.

Pe lângă cooperarea în domeniul apărării, negociatorii au discutat şi despre reducerea barierelor comerciale apărute după Brexit, drepturile de pescuit şi crearea unui program limitat de mobilitate pentru tinerii între 18 şi 30 de ani.

Deşi Starmer exclude reintegrarea în uniunea vamală sau piaţa unică, guvernul său este deschis spre alinierea cu normele UE în anumite domenii, precum produsele alimentare şi agricole, pentru a reduce birocraţia la frontiere.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
londra,
summit,
brexit

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.