Locuri de poveste din România. Sănii trase de cai, dansuri ale ceangăilor şi foc de tabără. Cum se sărbătoreşte Crăciunul pe Valea Ghimeşului

Autor: Dragos Suciu Postat la 22 decembrie 2018 140 afişări

Plimbări cu sania trasă de cai, tăiatul porcului şi prepararea produselor tradiţionale, spectacole cu muzică şi dansuri ale ceangăilor, toate pot fi găsite de turiştii care iubesc tradiţiile şi peisajul de poveste, pe Valea Ghimeşului, în Harghita.

În Valea Ghimeşului, din judeţul Harghita, există în jur de 600 de locuri de cazare, la cele peste 20 de pensiuni, iar peisajele superbe îi fac pe oamenii care în drumul lor trec prin această zonă, să se întoarcă alături de prieteni, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei Pensiunilor Turistice din Valea Ghimeşului, Prejmer Fulop.

”Peisajul pe Valea Ghimeşului este deosebit! Dacă cineva vine din Moldova, spre Miercurea Ciuc, trebuie să treacă prin zona aceasta, care este foarte frumoasă. Au fost mulţi care au trecut pe aici, au observat că zona e foarte frumoasă şi au revenit cu prieteni, cu familia. După ce se întorc acasă din sejur, turiştii spun că le-a plăcut deoarece a fost <<linişte, frumos, au mâncat foarte bine, produse tradiţionale>>”, a spus Prejmer Fulop.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CRĂCIUN,
CEANGĂU,
DANS

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.