Locul din România care i-a înnebunit pe străini: "Este Capela Sixtină a Europei de Est"

Autor: Razvan Muresan Postat la 29 aprilie 2014 47574 afişări

Locul din România care i-a înnebunit pe străini: "Este Capela Sixtină a Europei de Est"

Pasagerilor companiei aeriene Austrian Airlines, parte a grupului german Lufthansa, le este recomandată ca destinaţie turistică mănăstirea Voroneţ, în cel mai recent număr al revistei Austrian skylines. Voroneţ se înscrie în lista de recomandări alături de Paris, Tripoli, Skopje, Florenţa, Napoli sau Zurich.

"Este Capela Sixtină a Europei de Est" se arată în descrierea mănăstirii Voroneţ, în numărul din vară al revistei Austrian skylines, citită de zeci de mii de pasageri care ajung la bordul aeronavelor companiei. 

Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneţ este 22 ianuarie 1472, când Ştefan cel Mare dădea călugărilor - în frunte cu egumenul Misail - scutire de vamă pentru două măji de peşte care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte.

În locul vechiului schit de lemn, Ştefan Vodă a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe. Pisania bisericii arată că lucrările de construcţie au durat mai puţin de patru luni, de la 26 mai până la 14 septembrie 1488. Mitropoliţii Teofan I şi Grigorie Roşca s-au îngrijit de pictarea ei în exterior, cel din urmă adăugându-i şi un pridvor. Voroneţul reprezintă unul dintre primele monumente moldoveneşti creatoare de stil propriu, sinteză originală de elemente bizantine (plan treflat cu turlă pe naos), gotice (tendinţa de elansare a edificiului, arcurile frânte la chenarele uşilor şi ferestrelor, prezenţa contraforturilor) şi strict autohtone (turlă pe patru arcuri şi bază stelată, ocniţe sub cornişă, arcade oarbe la abside, friză de discuri smălţuite). Jilţurile şi o parte din strane aparţin secolului al XVI-lea.

Austrian Airlines zboară direct de la Viena la Iaşi, de şase ori pe săptămână.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/locul-din-romania-care-i-a-innebunit-pe-straini-este-capela-sixtina-a-europei-de-est-11272651
11272651
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.