Limitarea la două mandate pentru conducerea Consiliului Concurenţei a fost eliminată

Autor: Răzvan Botea Postat la 17 februarie 2020 36 afişări

Membrii Plenului Consiliului Concurenţei (conducerea autorităţii formată din 7 membri) pot avea mai mult de două mandate de câte cinci ani fiecare, printr-o modificare prin Ordonanţa de urgenţă 6/2020 care modifică legea concurenţei din 1996.

Limitarea la două mandate pentru conducerea Consiliului Concurenţei a fost eliminată

Membrii Plenului Consiliului Concurenţei (conducerea autorităţii formată din 7 membri) pot avea mai mult de două mandate de câte cinci ani fiecare, printr-o modificare prin Ordonanţa de urgenţă 6/2020 care modifică legea concurenţei din 1996.

În articolul 15, alineatul (2)  se menţiona în legislaţia iniţială că durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei este de 5 ani şi acesta poate fi reînnoit o singură dată, indiferent de durata mandatului exercitat anterior. Forma modificată a prevederii este „numirile membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se fac pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului”, potrivit OUG 6/2020.

Plenul Consiliului Concurenţei este format din 7 membri: un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 4 consilieri de concurenţă. Numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se realizează de către Preşedintele României, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, cu avizul Guvernului şi după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Respingerea unei nominalizări se poate face doar cu condiţia prezentării motivelor pe care aceasta se bazează, se mai arată în legea concurenţei.

În acest moment preşedintele Consiliului Concurenţei este Bogdan Chiriţoiu, numit în 2009.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
concurenta,
consiliu,
conducere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.