Evoluţia economică a României are o serie de asemănări cu modelul „tigrilor asiatici”, ratele mari de creştere din trecut fiind asociate cu acumularea unor dezechilibre majore, ceea ce face necesare un nou de model de creştere, bazat pe reguli noi, arată o analiză realizată de Leonardo Badea, viceguvernator BNR. 

Ţări precum Coreea de Sud, Thailanda sau Indonezia au înregistrat creşteri economice accelerate în anii ’80–’90 , susţinute de investiţii masive şi exporturi dinamice, dar însoţite de fragilităţi care, ulterior, au fost catalizatorul crizei financiare asiatice din 1997. 

”Noul model de creştere al României trebuie să includă reguli care să nu mai permită ca, în timpul perioadelor de creştere economică amplă, deficitele bugetare şi de cont curent să fie de nivel ridicat, creşterea salariilor să fie complet decuplată de creşterea productivităţii, iar creşterea pensiilor de cea a salariilor”.

Privind retrospectiv, de la momentul integrării în UE, PIB-ul pe  locuitor, exprimat la paritatea puterii de cumpărare (PPS), a crescut de la aproximativ 10.800 euro în 2007 la circa 31.000 euro în 2024, o triplare în decurs de 17 ani. În aceeaşi perioadă, media PIB pe locuitor în UE a crescut de la 24.700 euro la 39.700 euro.

Prin urmare, România a avansat într-un ritm considerabil mai rapid decât media Uniunii, de la doar 44% din media UE în 2007 până la aproximativ 79% în 2024 (ceea ce ne plasează însă doar pe locul 18 între cele 27 de state membre).

”Această dinamică confirmă succesul procesului de convergenţă economică, dar totodată ridică întrebări privind sustenabilitatea modelului de creştere care a susţinut această performanţă. Aşa cum arată şi experienţele internaţionale, inclusiv din Asia, o creştere accelerată poate ascunde acumularea de dezechilibre structurale, care devin vizibile abia în momentul apariţiei unui şoc sau a unei crize”, a explicat Leonardo Badea.

Comparativ, Bulgaria a pornit în 2005 de la un nivel foarte apropiat de cel al Românie, însă a crescut mai lent ajungând în 2024 la doar 66% din media europeană, dar fără dezechilibre atât de mari.

”Situaţia sa arată că, în anumite situaţii, un ritm de creştere mai moderat, dar însoţit de echilibre macroeconomice mai bune (ce rezultă uneori chiar şi din constrângeri ce pot părea destul de severe), poate fi preferabil unei expansiuni rapide care generează vulnerabilităţi persistente”.

 În ceea ce priveşte datoria publică, conform  informaţiilor disponibile în baza de date Ameco, costul cu dobânzile a crescut de la o pondere de 1% din PIB în 2019 la 1,4% în 2022, respectiv la 2,3% în 2024. Pentru 2025 şi 2026, Ameco estimează o creştere a costului cu dobânzile la 2,6% din PIB în 2025, respectiv 2,8% din PIB în 2026.

”Aşadar, chiar şi în lipsa unei modificări semnificative a percepţiei faţă de risc, atunci când România va reuşi atingerea ţintei de deficit bugetar de 3% prevăzută în acordul de la Maastricht, aceasta ar fi probabil utilizată în cea mai mare parte pentru costul cu dobânzile, ceea ce ar impune ca cheltuielile să fie menţinute aproximativ la nivelul veniturilor (deficitul primar să fie foarte redus)‘.

Leonardo Badea subliniază că în procesul de reducere graduală a deficitului bugetar este esenţial un efort echilibrat, care să combine responsabil reducerea cheltuielilor publice cu măsuri de creştere a veniturilor fiscale.

”Pentru ca ajustarea să fie legitimă şi sustenabilă, aceasta nu poate proteja disproporţionat doar una dintre cele două componente ale bugetului – fie cheltuielile, fie veniturile. Altfel spus, fără o împărţire echitabilă a efortului, nu poate exista nici coeziune socială, nici sprijin public autentic pentru o corecţie care se doreşte durabilă”.