Legea dării în plată este parţial neconstituţională, a decis CCR

Postat la 25 octombrie 2016 376 afişări

Legea dării în plată este parţial neconstituţională, a decis CCR

Judecătorii CCR au admis marţi excepţii la legea dării în plată şi au respins altele, a anunţat preşedintele CCR Valer Dorneanu, precizând că se poate spune că legea e parţial neconstituţională.

 "Practic, am admis excepţia de neconstituţionalitate, s-a constatat că sintagma <<precum şi din devalorizarea bunurilor imobile>>, sintagmă care era conţinută în art. 11 teza I, este neconstituţională. Sintagma se referea la faptul că sunt aplicabile şi acelor situaţii care privesc devalorizarea bunurilor imobile. Or, obiectul procesului era plata contractului, nu era vorba de bunuri imobile şi din acest punct de vedere va fi eliminată această sintagmă", a spus Valer Dorneanu.

Preşedintele CCR a mai spus că a fost admisă parţial o altă excepţie: "Am admis, de asemenea, excepţia de neconstituţionalitate şi am constatat că prevederile art. 11 teza I, raportate la art. 3, teza II, art. 4, art. 7 şi art. 8 din legea 77 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Fac precizarea că această posibilitate nu o aveau instanţele sesizate de bănci sau de părţi şi de aici încolo instanţele de judecată vor trebui să aibă în vedere toate implicaţiile teoriei impreviziunii, şi cu privire la riscuri şi la proporţionalitate şi la celelalte aspecte".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.