Leasingul operational face boom

Postat la 09 ianuarie 2007 1 afişăre

Anul incepe cu intrari in forta pe piata leasingului operational. Si cum numarul si, mai ales, afacerile multinationalelor - principalii clienti - vor creste sustinut, ar trebui sa ne asteptam la un boom al acestei piete.

Anul incepe cu intrari in forta pe piata leasingului operational. Si cum numarul si, mai ales, afacerile multinationalelor - principalii clienti - vor creste sustinut, ar trebui sa ne asteptam la un boom al acestei piete.

 

Aproape 350 mil. euro. Acesta este nivelul la care ar putea ajunge in acest an piata de leasing operational. "Este o tinta ambitioasa, dar alimentata de intrarea noilor actori pe piata", este de parere Septimiu Postelnicu, presedintele ALB (Asociatia de Leasing si Servicii Financiare Bancare).

 

Altfel spus, jucatorii din domeniu sustin ca segmentul de leasing operational ar putea trece de pragul de 10% dintr-o piata de leasing estimata la 3,4 miliarde de euro. Pentru comparatie, anul trecut, contractele de leasing operational au reprezentat doar 5% dintr-o piata de 2,8 miliarde de euro.

 

Insa tocmai de aici rezulta si potentialul acestui segment, care ajunge sa reprezinte chiar si 40% din piata de profil in unele tari vest-europene. Acest potential de crestere a atras deja atentia mai multor companii internationale specializate in astfel de servicii.

 

Desi leasingul operational este aplicabil atat autovehiculelor, cat si echipamentelor sau cladirilor, ponderea auto este de 95%, potrivit specialistilor din piata. Contractele de leasing operational full service, incluzand aici externalizarea serviciilor de management al flotelor auto, sunt o practica tot mai des intalnita in randul multinationalelor. Si cum integrarea va duce la cresterea numarului de multinationale pe piata din Romania, administratorii de flote mizeaza cel putin pe dublarea pietei.

 

Daca pana anul trecut, lista companiilor de leasing operational full service (care desfasoara servicii complete, inclusiv management de flote) numara doar companii precum ALD Automotive (divizia de leasing operational a Société Générale), Porsche Mobility (parte a Porsche Leasing) sau Sixt New Kopel (detinuta de investitori israelieni), anul acesta intra in peisaj noi nume.

 

Unicredit Leasing, cea mai mare firma de leasing de pe piata, si Romstal Leasing, proaspat achizitionata de grupul belgian KBC, au in plan lansarea in urmatoarea perioada a unor companii specializate in leasing operational.

 

"Demersurile juridice pentru constituirea companiei de leasing operational si servicii asociate flotelor Unicredit Fleet Management au inceput luna aceasta, iar primele contracte vor fi semnate in februarie", precizeaza Postelnicu, presedintele Unicredit Leasing.

 

Aceeasi reteta ar putea fi aplicata in acest an si de Romstal, care mizeaza, potrivit directorului de marketing al companiei, Ionut Chirila, pe avansul previzionat al pietei de leasing operational.  

 

Noi intrati pe acest segment al pietei pot fi considerati si Arval (divizia de leasing operational a grupului francez BNP Paribas) sau TBI Fleet Management (detinuta de TBI Leasing), care prevad incheierea primelor contracte la nivelul lunii ianuarie.

 

Planurile Arval vizeaza pentru acest an, potrivit directorului general Oliver Berthet, administrarea unei flote de 1.000 de autoturisme, primul contract urmand sa fie incheiat luna aceasta. Afacerile vor creste sustinut in urmatorii ani, potrivit lui Berthet, care mizeaza la orizontul anului 2010 pe o flota in administrare de 8.000 de masini.

 

Care este insa de fapt motivatia pentru care firmele de leasing, care au acordat pana acum atentie aproape in exclusivitate leasingului financiar, au decis subit sa isi infiinteze companii specializate pe leasing operational si management al flotelor? Pe langa potentialul pietei, anuntat de oricare nou jucator, un rol important il au si noile reglementari ale BNR privind institutiile financiare nebancare. Potrivit noii legislatii intrate in vigoare in toamna anului trecut, firmele pot desfasura leasing operational ca obiect secundar de activitate doar daca aceste operatiuni sustin activitatea de baza.

 

Nu in ultimul rand, separarea s-a facut pentru ca "nu este o practica sanatoasa sa pui leasingul operational in aceeasi oala cu leasingul financiar, in conditiile in care leasingul operational full service inseamna 50% finantare si 50% servicii aferente", comenteaza Postelnicu.

 

El este de parere ca descentralizarea pietei de leasing este, de altfel, o tendinta intalnita si la nivelul altor piete europene. In plus, avantajele fiscale (leasingul operational este in fapt o chirie deductibila integral pentru utilizator), dar si ideea de externalizare a anumitor servicii, vor determina o reorientare catre leasingul operational.

 

In 2006, peste 6.500 de masini erau in portofoliul companiilor de management al flotelor, potrivit datelor furnizate de companiile care activau pe piata de profil.

 

Pe langa societatile de leasing operational care au incluse si servicii de management al flotelor, respectiv ALD Automotive, Porsche Mobility, Sixt New Kopel sau APP Finance, pe piata mai exista un operator care se ocupa doar de managementul de flota. Aparuta in urma cu zece ani, Fleet Management Services (FMS) este prima companie care a oferit servicii de administrare a parcurilor auto. FMS a incheiat contracte de management integral cu peste 30 de firme anul trecut, insumand mai mult de 2.500 de autoturisme, ceea ce reprezinta o crestere de 85% a portofoliului administrat comparativ cu 2005.

 

"Tendinta pietei romanesti in privinta outsourcing-ului administrarii flotelor auto va marca o accelerare in cursul anului 2007, cand previzionam ca vom avea sub contract aproximativ 5.000 de vehicule", apreciaza Daniel Ivan, director executiv al FMS. Cresterea flotei aduce implicit si venituri mai mari, pentru 2007 reprezentantul FMS estimand dublarea cifrei de afaceri pana la 4 milioane de dolari. In plus, numarul de clienti va creste la 50 de firme, printre care se afla deja A&D Pharma, Alstom, Coca-Cola Romania, Alpha Leasing, Bricostore sau Ozone Laboratories.

 

Aglomerarea pe piata administrarii flotelor auto s-a produs insa in ultimii doi ani, cand companii ca ALD Automotive, Porsche Mobility, Sixt New Kopel si APP Finance si-au pus la punct strategiile pentru atragerea companiilor multinationale. ALD Automotive a convins, potrivit propriilor estimari, 63 de clienti sa isi externalizeze serviciul de management de flota, iar pentru acest an si-a propus dublarea cifrei.

 

"Ne-am atins inca din luna septembrie obiectivul pentru 2006, care era acela de a avea o flota de 1.400 de autovehicule, pentru o valoare totala a contractelor incheiate de peste 20 de milioane de euro", subliniaza Philippe Valigny, director general al ALD Automotive. Pentru acest an, compania estimeaza ca va administra circa 2.500-3.000 de autovehicule, o parte din flotele administrate in prezent fiind ale companiilor Servier, Colas, Microsoft sau Lena. 

 

Tot pe multinationale mizeaza si Porsche Mobility, care are in prezent in administrare 1.400 de automobile, intre care si cele ale operatorilor de telefonie mobila Vodafone si Cosmote. Pentru acest an, reprezentantii Porsche Mobility estimeaza ca flota auto administrata integral ar putea depasi 2.500 de vehicule, in conditiile in care flotele reprezinta o pondere importanta in vanzarile dealerilor auto.

 

Planuri de dezvoltare importante are si compania Sixt New Kopel, care face parte din grupul israelian Shlomo Group si care avea la jumatatea anului trecut contracte de leasing operational de 20 de milioane de euro, printre clienti figurand companii precum Pepsi, Alka, Elite, Tnuva, Pagini Aurii sau UTI.

 

Si cum multe dintre companii - fie multinationale sau locale - au anuntat planuri de extindere a afacerilor, societatile de management al flotelor auto au motive de optimism. Cu prudenta data de anticiparea pentru 2007 a unei concurente serioase in acest domeniu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Leasingul operational face boom
/actualitate/leasingul-operational-face-boom-1007878
1007878
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.