Motivele populare româneşti din stilistica materialelor electorale şi sloganul "mândri că suntem români" nu sunt însă doar pandantul proiectării "regimului băsist" drept "regimul care i-a umilit pe români", ci fac apel la un ansamblu de percepţii dinainte de 1989 despre un rol geopolitic important al României, percepţii rămase necultivate cam de la chemarea din 2002 a preşedintelui Bush, între timp devenită desuetă, ca România să devină o punte între NATO şi Rusia.

Aşa se explică punctele din "proiectul de ţară" asumat de Victor Ponta ca program electoral, unul mai ambiţios decât celălalt. Dacă Tăriceanu, înainte de criză, vedea România între primele 7-8 puteri economice ale Europei, Ponta propune acum ca România să ajungă între primele 15 ţări UE după criteriul competitivităţii economice şi între primele 40 la nivel global, urmând să se poziţioneze ca "economia de top a Europei Centrale şi de Est" (cu o creştere economică de peste 3% anual), hub tehnologic în Europa Centrală şi de Est, centru industrial est-european (dacă menţine o creştere industrială anuală de 9-10%), grânar al Europei, lider regional în energie şi furnizor de energie pentru vecinii săi, în special R. Moldova (în condiţiile în care România ar urma să ajungă până în 2019 a doua ţară independentă energetic din UE, după Danemarca) şi membră a zonei euro începând din 2019.

Pentru politica externă, obiectivul este "consolidarea parteneriatelor strategice euroatlantice, în special a celui cu SUA", însoţit de consolidarea relaţiilor cu statele influente la nivel regional (Polonia şi Turcia) şi de stimularea integrării europene a R. Moldova.