La ce valoare a ajuns piaţa locală de outsourcing

Autor: Andra Stroe Postat la 28 ianuarie 2020 197 afişări

La ce valoare a ajuns piaţa locală de outsourcing

Piaţa locală de Business Process Outsourcing (BPO) a ajuns, în 2019, la o valoare de cca. 800 de milioane de euro, în creştere cu 8% comparativ cu 2018, potrivit estimărilor Computer Generated Solutions (CGS) România, liderul pieţei locale de profil.

„Piaţa românească de outsourcing a avut, şi în 2019, o creştere substanţială, fiind unul dintre sectoarele cu o evoluţie pozitivă raportată de la an la an, încă de la începutul dezvoltării sale pe plan local. Acest lucru a fost determinat de interesul pe care companiile străine îl au faţă de externalizarea serviciilor pe piaţa autohtonă datorită potenţialului uman şi tehnologic ridicat oferit de România”, a declarat Vladimir Sterescu, country manager CGS România.

Potrivit afirmaţiilor sale, în perioada în care fenomenul de outsourcing lua amploare la nivel global, respectiv în intervalul 1980-1990, acesta reprezenta în primul rând un model prin care companiile mari urmăreau să îşi scadă costurile. Astăzi, însă, lucrurile s-au schimbat, iar externalizarea proceselor de business este un mod de a eficientiza business-ul, la un nivel calitativ ce maximizează satisfacţia clienţilor, oferind în acelaşi timp, acces la forţă de muncă specializată şi flexibilă.

„Dacă în urmă cu 15 ani România nu exista pe harta internaţională a outsourcing-ului, iar acum 5 ani se regăsea încă pe lista celor mai ieftine ţări în ceea ce priveşte externalizarea proceselor de business, astăzi lucrurile arată diferit. Astfel, piaţa locală este preferată de către companiile multinaţionale, mai ales datorită nivelului crescut de educaţie al angajaţilor din industrie şi posibilităţii acestora de a susţine proiecte complexe”, a mai afirmat Vladimir Sterescu.

Externalizarea unor linii specifice de business din cadrul organizaţiei este o activitate curentă pentru companii din sectoare diferite precum: telecomunicaţii, IT, utilităţi, financiar-bancar, asigurări, farmaceutic etc. Beneficiile principale ale firmelor care îşi subcontractează anumite activităţi sunt reducerile de costuri, centralizarea, standardizarea şi eficientizarea proceselor de business. Recurgând la outsourcing, o firmă are asigurat personalul specializat atât la nivel de execuţie, cât şi la nivel de coordonare, beneficiind de flexibilitate în ceea ce priveşte resursele umane, întrucât astfel, pot fi uşor susţinute operaţiunile care au cereri sezoniere sau ciclice şi, de asemenea, pot fi alocate resurse suplimentare în funcţie de nevoi.

„Prin utilizarea unor servicii de outsourcing, performanţele de vânzări pot fi mult mai bine controlate şi se asigură continuitate. De exemplu, dacă o firmă deţine intern o echipă de vânzări pe care doreşte să o dezvolte, managerul are varianta de recruta noi angajaţi ce urmează a fi instruiţi, urmând o curbă de învăţare.  O altă variantă este însă şi externalizarea proceselor către un contact center, având un contract cu criterii de performanţă foarte clare, pe care furnizorul se obligă să le respecte”, a adăugat reprezentantul CGS.

Potrivit estimărilor CGS România, în acest moment, pe piaţa locală, cel mai mare volum de proiecte provine de la companii din industria de telecomunicaţii şi IT&C, mai ales din SUA. Raportat la zonele geografice din România în care este concentrată piaţa de BPO, Bucureşti se află, de departe, pe primul loc, urmat de Braşov, Cluj Napoca, Iaşi şi Sibiu.

Cât câştigă un angajat în industria de outsourcing

Datele CGS România arată că, în acest moment, pe piaţa locală de business process outsourcing activează aproximativ 25.000 de angajaţi, număr aflat în continuă creştere de la an la an. Astfel, doar în 2019, CGS România estimează că au fost realizate cca. 2.000 – 2.500 de recrutări în segmentul BPO.

„În acest moment, un angajat din sectorul de outsourcing are un salariu mediu net de cca. 2.800 de lei, la acesta adăugându-se şi o serie de beneficii precum bonuri de masă sau asigurări de sănătate, cât şi un mediu de lucru modern”, a afirmat reprezentantul companiei.

Raportat la retenţia personalului din industrie - o provocare în ultimii ani, Vladimir Sterescu a afirmat că 2019 adus şi o scădere a fluctuaţiei cu mult sub media altor ţări cu tradiţie în outsourcing. Astfel, în acest moment, în România rata de rotaţie a personalului este de cca. 35% pe an, în timp ce în ţări precum SUA, Filipine sau India ajunge la procente cuprinse între 80% şi chiar 110%.

Evoluţia pieţei de outsourcing în 2020

Segmentul Business Process Outsourcing va cunoaşte şi în 2020, potrivit lui Vladimir Sterescu, o nouă creştere atât în ceea ce priveşte valoarea, cât şi volumul proiectelor realizate la nivel local. Astfel, pentru anul 2020, este estimat un avans de aproape 10% a valorii pieţei de profil. În plus, reprezentantul CGS România estimează că, treptat, companiile mijlocii vor accesa tot mai mult servicii de outsourcing, înţelegând valoarea adăugată pe care o poate aduce externalizarea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
piata,
valoare,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.