”Jeremy Clarkson ar trebui concediat”, spun cei revoltaţi de declaraţiile lui incendiare

Autor: Ioana Mihai Postat la 02 decembrie 2011 55 afişări

Sindicatul sectorului public din Marea Britanie, Unison, susţine că a demarat proceduri legale pentru a-l trage la răspundere pe Jeremy Clarkson, prezentatorul Top Gear, ca urmare a comentariilor oe care le-a făcut ieri în timpul unui show de televiziune, relatează BBC.

Clarkson a spus ieri, pe ton de glumă, că "sindicaliştii ar trebui scoşi în stradă şi împuşcaţi sub ochii familiilor lor".Ceea ce părea la început o glumă de dimensiunile unui tânţar s-a transformat ulterior în armăsar, după vorba proverbului. Un exemplu este şi faptul că primului ministru britanic, David Cameron, i-a fost adresată o întrebare referitoare la declaraţia lui Clarkson, la o emisiune din cursul acestei dimineţi. Primul ministru consideră că prezentatorul a făcut o glumă, dar spiritele sindicaliştilor sunt extrem de încinse.

Se pare chiar că fenomenul generat de declaraţiile lui Clarkson are o amploare şi mai mare, Business Insider relatând că ar fi deranjat nu mai puţin de o jumătate din populaţia Angliei. BBC ar fi primit în urma acestui incident în jur de 4.700 de plângeri din partea telespectatorilor care urmăreau emisiunea. Se estimează că de pe urma emisiunii Top Gear pe care o prezintă la BBC, Jeremy Clarkson, care are 50 de ani, câştigă anual în jur de 3 milioane de dolari.

Ca urmare a vâlvătăii pornite de pe urma comentariului său, vedeta TV şi-a cerut scuze în mod public în această dimineaţă.Prezentatorul a mai generat o serie de controverse. Una dintre cele mai recente se leagă de momentul în care presa a scos la iveală că în timpul unui turneu şi-a înşelat nevasta (cu care are trei copii), cu o "blondă drăguţă", conform publicaţiei Mirror. Această acuzaţie a fost îndelung comentată şi în social media, relatează presa britanică.În prima parte a acestui an, Clarkson a iscat o altă controversă în momentul în care a făcut referiri defăimătoare la mexicani, pe care i-a catalogat drept "puturoşi", "băşinoşi" şi "inutili".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/jeremy-clarkson-ar-trebui-concediat-spun-cei-revoltati-de-declaratiile-lui-incendiare-9024420
9024420
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.