JD Vance ar fi fost sceptic în privinţa atacurilor SUA asupra Iranului

Autor: Victor Dan Stephanovici Postat la 13 martie 2026 4 afişări

Vicepreşedintele SUA, JD Vance, şi-a exprimat îndoielile cu privire la decizia de a lovi Iranul înainte ca preşedintele Donald Trump să autorizeze operaţiunea militară, potrivit unor oficiali de la Casa Albă citaţi de Politico.

JD Vance ar fi fost sceptic în privinţa atacurilor SUA asupra Iranului

Deşi ulterior a susţinut public decizia administraţiei, Vance ar fi fost una dintre vocile prudente în discuţiile interne.

Potrivit a doi oficiali de rang înalt din administraţia Trump, vicepreşedintele JD Vance a fost sceptic în legătură cu succesul operaţiunii militare împotriva Iranului. Un oficial al administraţiei a afirmat că Vance era „îngrijorat de şansele de succes”. El s-a opus în general ideii unui conflict militar cu Iranul. Rolul vicepreşedintelui, au explicat sursele, este să prezinte preşedintelui toate scenariile şi riscurile posibile. După ce decizia a fost luată, însă, Vance ar fi sprijinit pe deplin strategia administraţiei, mai scrie Politico.

JD Vance este cunoscut pentru scepticismul său faţă de intervenţiile militare externe ale Statelor Unite. Această poziţie este influenţată şi de experienţa sa ca militar în Corpul Puşcaşilor Marini, inclusiv în Irak. De-a lungul timpului, Vance a exprimat public îndoieli privind utilitatea unor conflicte militare costisitoare în străinătate. Iar acest lucru s-a văzut inclusiv în relaţia cu Iranul.

Cu doar câteva zile înainte de lansarea operaţiunii, el declara că se consideră „sceptic faţă de intervenţiile militare externe” şi că preferă soluţiile diplomatice.

Preşedintele Donald Trump a recunoscut că între el şi vicepreşedinte au existat diferenţe de abordare în privinţa conflictului. „Filozofic, era puţin diferit de mine. Poate era mai puţin entuziasmat de ideea intervenţiei, dar totuşi destul de entuziasmat”, a declarat Trump reporterilor la Mar-a-Lago. În ciuda acestor diferenţe, Casa Albă susţine că relaţia dintre cei doi lideri rămâne solidă. Vance face parte dintr-o echipă care oferă preşedintelui perspective diverse înainte de luarea deciziilor.

După declanşarea atacurilor, vicepreşedintele a adoptat o poziţie publică de susţinere a operaţiunii. El a subliniat însă că scopul acesteia trebuie să fie limitat. Vance a declarat că obiectivul principal al intervenţiei este neutralizarea programului nuclear al Iranului, adăugând că administraţia Trump nu doreşte să implice Statele Unite într-un conflict de lungă durată, precum cele din Irak sau Afganistan.

Deşi sprijină operaţiunea, tonul său a fost mai rezervat decât cel al preşedintelui, care a declarat recent că „am câştigat războiul”.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
jd vance,
iran,
GALA Women in Power 2026
COVER STORY. Priorităţi de bancher

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.