Ca sa-l explici pe Dl Nicuşor Dan  nu ai o altă metodă decăt cea a reducerii la absurd. Ca sa-i spui în faţă că este ticalos, nu face voie bună celor din jur.

Nicuşor Dan nu a fost la Revoluţie. Pahonţu a fost. La baricada de la Inter au murit 50 de oameni. Alexandra Şerban de la Recorder explică, documentat, că generalul Pahonţu a fost de cealaltă parte a baricadei. De partea celor cu glonţul pe ţeavă. Preşedintele Dan se laudă că are de 100 de ori mai multe informaţii ca un jurnalist. Are tot atâtea informaţii pe cât a avut Emil Constantinescu când l-a decorat pe şeful torţionarilor de la Penitenciarul Aiud.  

De fapt, întrebarea fundamentală este alta: când vom vedea pur şi simplu lista cu nume prenume a celor care au tras în manifestanţi la Inter, lista tuturor membrilor forţelor de opresiune din acea noapte de 21-22 decembrie, ca să ne eliberăm odată?

Emil Constantinescu s-a retras din cursa pentru un al doilea mandat prezidenţial, pentru că, a spus el, “a fost învins de structuri”. Adică de Securitate, mai precis. Nicuşor Dan merge înainte şi spune, cu gura largă, că el este şeful Securităţii.

România nu a avut un Vaclav Havel al ei. Nu pentru că poporul nostru este lipsit de curaj.

Miile de morţi şi de răniţi în Revoluţia din 1989 înnobilează întreg poporul. Si unde e mulţumirea?

Am putut înţelege. Şi am ales, neştiind. Iliescu, bot în bot cu Ceauşescu şi cu Securitatea. Revolta Constantinescu, cel „invins de structuri”, mai apoi, Băsescu cel iubitor de Securitate, neantul mandatelor lui Iohannis. Şi acum Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan era adolescent la Revoluţie. Ani lumină de dinozaurii Iliescu, Constantinescu, Băsescu. A fost votat în masă de oameni care niciodată nu au cunoscut comunismul nenorocit, Securitatea sau Miliţia. A fost votat de oameni liberi. Cum poate un om liber să se angajeze în gaşca opresorilor?

Există o explicaţie, îngrozitoare. Pot fi milioane de explicaţii, dar aceasta este înfiorătoare. Securitatea, fosta, nu este o structură, este o celulă din corp. Este cancerul din sufletul omului. Iar omul nu poate alege. Sau poate? Până la Sfântul Augustin, lumea se culca liniştită crezând că zeii îi călatoresc viaţa. Iar Augustin, cel mai ticalos dintre gânditorii creştini, spune că omul e cel care alege, nu Dumnezeul lui care supraveghează.

Aţi ales, domnule Dan. Dacă Augustin din Hipona nu ar fi trăit, aţi fi putut spune ca n-aţi stiut.