În 2025, bugetul de stat a subvenţionat bugetul de pensii cu 39 de miliarde de lei - 25% din toate veniturile bugetul fondului de pensii, de 158 de miliarde de lei. Această subvenţie era de 11 mld. lei, cu doar doi ani în urmă, în 2023.

Aşadar, într-un an de chinuitoare constrângeri bugetare, cu o creştere economică de doar 0,8%, bugetul de stat a fost obligat să acopere lipsa din bugetul de pensii cu o sumă de aproape patru ori mai mare decât cu doi ani în urmă.

După criza COVID, părea că lucrurile se calmează, că deficitele se temperează. Dar a venit 2024, punctul de inflexiune, răspântia fericirii şi a nefericirii, deopotrivă. Pe fondul unei campanii electorale care nu a mai ţinut seama de vreo regulă de prudenţă, ci doar de un instinct politic pervertit, pensiile au fost majorare cu 40% (plus 24 mld. lei) şi salariile în sistemul bugetar cu 25% (plus 32 mld. lei). Subvenţiile de la bugetul de stat către bugetul de pensii au crescut, de la 11 mld. lei în 2023, la 24 de mld. lei în 2024 şi apoi la 39 mld. lei în 2025. Deficitul bugetar (în standardul ESA 10) a crescut de la 6,7% din PIB, în 2023, la 9,3% din PIB, în 2024. Creşterea subvenţiei (plus 254% în 2025 faţă de 2023), concomitent cu majorarea deficitului bugetar, este cea mai limpede dovadă că majorările de pensii şi de salarii s-au făcut din împrumuturi, datoria publică depăşind, în toamna trecută, 60% din PIB (49% din PIB în 2023).

O scurtă vreme a fost bine. Consumul a crescut, în 2024, cu 8,6%, pentru că erau bani. Dar oamenii nu văzuseră reversul medaliei. La un deficit de peste 9% din PIB, arbitrii pieţelor au spus: stop joc! Fără o altă ieşire pentru buget, în capcană precum tancurile ruseşti în faţa porţilor Kievului, noul guvern a fost strâns cu uşa să majoreze taxele. Inflaţia s-a dublat în doar câteva luni, până la10%, iar consumul a luat-o la vale, întâi minus 2, apoi minus 4, apoi minus 4,8, până la un minus 9% în ianuarie curent. Dacă statul subvenţiona pensiile cu 0,7% din PIB, în 2023, această subvenţie a ajuns la 2% din PIB, în 2025.

Guvernul nu a cerut banii înapoi, nici salariile şi nici pensiile nu a fost reduse. Dar nu a mai acordat nici majorări, nici prime, iar oamenii, care nu ştiau că-şi primiseră banii pe credit, au plătit şi încă vor plăti costul, prin inflaţie. Doctrina „wage-led growth”, aplicată local, s-a dovedit a fi un fiasco, pentru că şi în 2024 şi în 2025 creşterea economică a fost subunitară. Singurul rezultat concret al creşterii cheltuielilor totale cu 19% în 2024, an/an (plus de cheltuieli de 117 mld. lei), a fost majorarea deficitului cash de la 5,7% din PIB în 2023, la 8,7% din PIB în 2024 (9,3% din PIB pe ESA). O creştere de trei puncte de PIB a deficitului cash, într-un an în care nu a căzut nicio bombă atomică în nicio curte. Şi pentru ce? Pentru o creştere jerpelită de 0,8%.

Desigur, cauzele acestei cvasistagnări economice sunt mai multe, dar rezultatul este unul: marja de manevră a guvernului este acum spre zero, daca nu chiar zero barat. Dar toată lumea trage de buget ca Jupuitu de Ilie Moromete.  Nu încape îndoială că majorarea preţului carburanţilor la un nivel ca cel de azi este o lovitură brutală şi pentru cetăţeni şi pentru companii. Iar „Ilie-Sărăcie” cum îl alintă PSD pe premier, ce să facă, dacă n-are? Poate omul vrea să reducă acciza şi TVA pentru benzină şi motorină, să mai dea şi la săraci că n-o avea chiar inimă de zgârie-brânză, dar deficitul de gleznă nu şi l-a legat singur, i l-a legat tocmai cei care strigă azi mai tare.

Deh! Istoriile post-factuale înfloresc mai ales în vreme de ciumă şi holeră: ba că „Ilie-Sărăcie” dănţuieşte pe morminte când aude de tăieri de salarii, ba că cineva, de obicei străin de neam, are drept ţintă să subjuge poporul prin sărăcie.

Dar cum am ajuns aici nu mai întreabă nimeni? Când România avea un deficit bugetar de 9,3% din PIB, media UE era de 3,1% din PIB. Dacă România ar fi avut, anul trecut, un deficit bugetar de 3 - 4% din PIB, nu de aproape 8% din PIB, altfel s-ar fi jucat acum cărţile. Pentru că ar fi existat un spaţiu de manevră, chiar mic. Nimeni nu spune acum gândul din urmă, nu pentru că nu-l gândeşte, ci pentru că nu îndrăzneşte să-l afirme cu voce înaltă: anume că soluţia ultimă ar putea fi, din nefericire, tot majorarea deficitului doar că, de data asta, cu nişte costuri prohibitive. Toată zbaterea de azi - să nu-i spunem, totuşi, criză economică pentru că nu este - a avut ca rezultat o reducerii cu doar 1,6 puncte de PIB a deficitului. Atâta efort pentru un aşa rezultat! Efort plătiţi de toţi, de-a valma, de consumatori prin inflaţie şi reducerea puterii de cumpărare, de bugetul de stat obligat să subvenţioneze un sfert din bugetul de pensii, de acelaşi buget, finanţat de aceeaşi oameni, obligat să platească anul acesta 60 mld. lei (3% din PIB sau 8-9% din veniturile bugetare probabile) - doar dobânzi la creditele pe care statul le-a înghiţit hulpav, pe când credea că are lumea la picioare. Şi toate astea ca să o luăm de la capăt? Se poate şi aşa, dar nu ar fi decât o prelungire a scrâşnetului din dinţi.

Şi cine ţipă mai tare acum? Chiar cei care au fost călăuzele spre fundătura de azi. Culmea este că ei ştiu bine povestea şi nu pentru că sunt clar-văzători, ci pentru că ei au scris-o. Ce, credeţi că Grindeanu s-a metamorfozat în vreun Sorinache-bogăţilă sub zodia căruia poporul va mânca lefuri cu lingura, dacă l-o lăsa Olguţa Vasilescu să ajungă prim-ministru? Grindeanu ştie că nu are altă cale, nici el nici altul, decât cea bătătorită de Bolojan. Pentru că aşa se întâmplă când îţi laşi ţara zălog: nu mai eşti stăpân pe ce-i al tău decât după ce-ţi plăteşti datoriile. Grecii ştiu asta bine, încă din 1854 când englezii şi francezii au blocat portul Pireu, vreme de trei ani, iar navele lor si-au îndreptat tunurile spre Athena ca să-i oblige să-şi plătească datoriile. Şi ştiu şi motivul pentru care frizele lor antice şi statuile lor minunate sunt acum la British Museum, nu la Athena, furate tot în escapade de recuperare a datoriilor. Bolojan nu face ce vrea şi când vrea decât de ici până colo, cât îi permite cuşca în care a fost închis. Iar biciul este în mâna celui de dincolo de  gratiile cuştii. Dacă va face schimb cu Bolojan, Grindeanu nu va primi o cuşcă mai mare, ci aceeaşi cuşcă strâmtă şi va învăţa aceeaşi paşi de dans pe care-i execută acum Bolojan. Că se agită şi scoate limba crezând că maimuţăreala îl va vindeca de mediocritatea în care se bălăceşte - 12% încredere publică, faţă de 24% cât are partidul pe care-l conduce – asta este iluzia lui şi trebuie lăsat în orbirea lui, dar nu trebuie urmat. Până la urmă, fiecare pasăre pe limba ei piere.