Ca un om care nu a înţeles niciodată nimic din lumea asta, sunt plin de uimire.

Când, în tinereţe, am citit “Lumea ca voinţă şi reprezentare” a lui Arthur Schopenhauer, eu am crezut că omul nu este sănătos la cap. Mult mai târziu, mi-am dat seama că sănătos la cap nu eram eu. Sau mă rog, sănătos la cap eram, dar aveam mintea crudă. Crudă mi-a rămas şi acum. Şi nu înţeleg: cum este posibil ca tu să câştigi bani lucrând în ţările din Uniunea Europeană, dar să votezi cu cineva care vrea să scoată România din Uniunea Europeană? Cum este posibil să votezi cu cineva care vrea să scoată România din NATO, cu cineva care nu vrea să ajute Ucraina, când Ucraina este azi o pavăză pentru România şi pentru întreaga Europă de Est?

De unde furia asta de a-ţi distruge viitorul?

Demisia lui Ciolacu este „fix albina”, cum râde poporul. Prea târziu şi prea degeaba. Nu ajungeam aici, daca Iohannis şi Ciolacu ar fi plecat atunci când trebuia să plece.

Tudor Vianu, unul din cei mai cunoscuţi critici literari de la noi, a inventat un concept rămas în memoria tuturor: cel de sincronie şi de diacronie.

Vianu îl discuta, judecând curentele literale. Dar această judecată a lui poate fi extinsă.

Să vedem cum. Mergi în Germania, de pildă. Oraşe frumoase, curate, cum la tine acasă nu sunt. Merg la Paris şi ajung în splendita Sacre Coeur, la miezul nopţii. Unde câteva maicuţe recită, într-o sală goala, un imn: Dormiţi în pace! Nu ai probleme cu drumul pentru ca metroul merge până la două din noapte.

Şi te doare inima şi spui: de ce nu am şi eu asta în ţara mea? Asta este sincronia.

Diacronia este cu totul altceva. Oamenii uită. Oamenii uită de unde au plecat şi unde au ajuns. Au uitat de unde au plecat în 1990, au uitat de revoluţie. Sigur, mulţi nu erau născuţi în vremea revoluţiei. Dar România a progresat enorm de atunci. Dar oamenii judecă în sincronie, nu în diacronie. De altfel, este şi firesc. Morţii cu morţii, vii cu vii.

Oricât ne-am strădui noi, istoria nu ne oferă niciun fir de înţelepciune. Întotdeauna trebuie să o iei de la capăt. Ca Sisif, blestemat să-şi urce pentru eternitate bolovanul.