Italia, ministrul Sănătăţii: Problema nu e data la care repornim activitatea, ci cum o facem

Autor: Andreea Tobias Postat la 20 aprilie 2020 334 afişări

sursa foto: Hepta

Italia, ministrul Sănătăţii: Problema nu e data la care repornim activitatea, ci cum o facem

Ministrul Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza, declară că problema principală acum nu este data la care ţara trebuie să repornească activitatea, ci felul în care o face. Un virusolog italian adaugă că anticiparea redeschiderii, inclusiv a şcolilor, înseamnă „deschiderea robinetelor de contacte”. 

Agenţia italiană de presă Ansa publică o declaraţie a ministrului Sănătăţii Roberto Speranza, în care acesta se declară un mare fan al fotbalului, dar spune că Italia având mai mult de 400 de decese pe zi, fotbalul reprezintă ultima problemă cu care se confruntă.

„O spun cu cel mai mare respect şi în calitate de mare fan al fotbalului: viaţa oamenilor este pe primul loc. Priorităţile ţării de azi sunt diferite. Vom lucra astfel încât într-o zi viaţa normală să poată fi reluată, dar prioritatea în acest moment este încă salvarea vieţilor omeneşti”, spune acesta.

Roberto Speranza afirmă că regulile au fost gândite în aşa fel încât 4 mai să fie o dată în jurul căreia se construieşte faza a doua, dar „bătălia nu este câştigată".

În următorul decret se vor investi resurse pentru consolidarea reţelei de asistenţă medicală, spune ministrul, potrivit căruia este nevoie de structuri specializate pe Covid, deoarece spitalele mixte înmulţesc uşor infecţia.

„Ideea nu este data repornirii, ci modul în care o facem”, adaugă Speranza.

La rândul său, virusologul italian Maurizio Pregliasco spune că anticiparea redeschiderii activităţii, inclusiv a şcolilor, înseamnă „deschiderea unor robinete de contacte” şi creşterea şanselor de infecţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
italia,
repornire,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.