Istoria se repeta. Drama rudelor persoanelor decedate în incendiul de la ATI Neamţ: Se întâmplă câte o tragedie şi după aia fiecare pune gunoiul sub preş

Postat la 15 noiembrie 2020 59 afişări

Istoria se repeta. Drama rudelor persoanelor decedate în incendiul de la ATI Neamţ: Se întâmplă câte o tragedie şi după aia fiecare pune gunoiul sub preş

În incendiul de la Neamţ au murit 10 persoane. Şapte persoane sunt în stare gravă. Toţi pacienţii din secţia ATI care a ars aveau Covid-19.

Ruda unui decedat: „Soţia lui şi fiul sunt izolaţi acasă” Altă rudă: „Nu am învaţat nimic din tragedia de la maternitate, nu am învăţat nimic din tragedia de la Colectiv. Vreau ca cei vinovaţi să ajungă în puşcărie”

Dacă nu înveţi, istoria se repetă. Pentru familii, în acest moment nu contează ce lanţ de evenimente şi decizii, sau a cui nepăsare au dus la această tragedie, tot ce contează este că în incendiu au murit zece persoane. Uite ce spun rudele unora dintre ele. 

”A avut probleme digestive 4 zile care n-au cedat, febră 39. 4 zile în care n-a cedat şi a hotărât el să meargă, probabil că a consultat şi medicul de familie. (...) Obişnuia să meargă duminica dimineaţa în piaţă. Era singurul loc de unde ar fi putut lua (n.r. Covid) pentru că în restul săptămînii stătea acasă.

(...) Când este vorba de un membru al familei tale, se schimbă situaţia, totul devine o tragedie. Nu ştiu cum o să ieşim. E trist, e dureros, e tragic. Dar se pare că oricum era în stadiu final, de aia era şi intubat. Soţia lui şi fiul sunt izolaţi acasă. La 11 jumătate, 12 fără ceva ne-a anunţat spitalul, când noi deja ştiam de la televizor. El are o fiică în Italia şi a zis că deja face proces de astăzi pentru spitalul de aici. Pe lângă faptul că era în condiţiile în care era dânsul şi ceilalţi, se întâmplă şi incendiul ăsta,” spune Georgeta Checheriţa, ruda unei persoane care a murit în incendiu.

”Asta este România. M-am gândit doar la ea. Că am înţeles că aseară a fost dusă la terapie intensivă.  Am văzut-o ultima oară acum doua săptămâni, luni, când am venit la ea. (...) Nu am avut pe cine să sun. Mi-am dat seama că nu se poate lua legătura cu nimeni în cazul ăla,” spune şi fiul unei persoane care a decedat în incendiu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
incendiu,
tragedie,
neamt

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.