Iohannis: Sper că Antonescu va fi loial partidului şi mă va susţine la prezidenţiale, e vorba de PNL

Autor: Andi Manciu Postat la 26 august 2014 32 afişări

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, şi-a exprimat luni seară convingerea că fostul preşedinte al partidului, Crin Antonescu, îl va susţine în campania pentru prezidenţiale pentru că îşi va da seama că nu este vorba despre persoana sa, ci despre proiectul PNL şi va fi loial partidului.

Iohannis a fost întrebat într-o emisiune la B1 Tv care a fost situaţia răcirii relaţiei sale cu Crin Antonescu, cel care l-a promovat în PNL şi a ajuns în cele din urmă să afirme că nu ştie dacă îl va susţine pe acesta la alegeri.

"Eu nu ştiu să fac politică decât deschis, public şi transparent. Nu mă pricep la niciun fel de înţelegeri subterane sau partizane (...) Nu am avut nicio înţelegere cu Crin Antonescu sau cu PNL ce facem după europarlamentare, şi poate aici a fost problema", a afirmat Iohannis.

El a precizat că în momentul în care Crin Antonescu, preşedintele PNL din acel moment, ameninţa că îşi va prezenta demisia dacă partidul nu ia 20% la europarlamentare, i-a spus acestuia să nu mai facă astfel de afirmaţie.

"L-am rugat pe Crin Antonescu să nu mai facă acea afirmaţie şi a continuat să o facă. Şi-a însuşit-o, şi-a dat demisia. Şi eu mi-am dat demisia", a spus Iohannis.

El a amintit că în prima şedinţă după acest moment a solicitat derogare pentru a candida la şefia PNL.

"La interval de o săptămână domnul Antonescu s-a pus în faţa camerelor de luat de vederi, fără să fi informat pe cineva din partid, şi a spus că se retrage şi din interimat (la şefia PNL, n.r.), şi din candidatură la preşedinţie. Şi atunci lucrurile au decurs după cum le cunoaştem. Eu am continuat să-mi fac campanie pentru şefia partidului şi mi-am anunţat şi intenţia de a candida la preşedinţie", a mai spus Iohannis.

El a fost întrebat când s-a rupt relaţia sa cu Crin Antonescu.

"Lucrurile au luat această turnură exact în moment în care Crin Antonescu, unilateral, singur, fără să se consulte cu cineva, s-a retras şi din interimat, şi din candidatură pentru prezidenţiale. Nu am avut nicio discuţie, am vorbit cu colegi, nimeni nu a avut nicio discuţie. Ei, în momentul acela, când s-a retras din ambele ipostaze, evident că mi-am pus problema ce se întâmplă cu PNL mai departe", a mai explicat liderul PNL.

El a mai spus că după acest moment a avut o discuţie "semi-lămuritoare" cu Crin Antonescu.

"Eu cred că în final mă va susţine, fiindcă este loial partidului şi în definitiv îşi va da seama că nu este vorba despre Klaus Iohannis. Este vorba despre PNL, este vorba despre noul PNL, despre dreapta rezultată din fuziunea PNL şi PDL, ca fost preşedinte al PNL cu siguranţă va veni alături de echipa partidului", a mai spus Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
ANTONESCU,
/actualitate/iohannis-sper-ca-antonescu-va-fi-loial-partidului-si-ma-va-sustine-la-prezidentiale-e-vorba-de-pnl-13144562
13144562
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
ProMotor.ro
Dacia lui 'nea Costică fumegă ca o locomotivă cu aburi, dar are keyless start și vopsea metalizată! Dacia lui 'nea Costică fumegă ca o locomotivă cu aburi, dar are keyless start și vopsea metalizată!
Limbaj codat la Poliţia Rutieră: „Să-i pună un Ana-Vasile“
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Descopera.ro
Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE
Microsoft a RECUNOSCUT că Windows 10 are o problemă serioasă, dar ne spune cum s-o REZOLVĂM
Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul OMS: „Există doar un singur medicament eficient”
Go4it.ro
Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă
Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în România! Ce poate să facă noul SAMSUNG de 1.400 de euro
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.