Iohannis: Aderarea la Schengen şi adoptarea monedei unice, încă procese de integrare nefinalizate

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 25 aprilie 2015 44 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, un mesaj cu ocazia a 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, în care arată că există încă procese de integrare nefinalizate precum aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei unice.

”Aniversăm astăzi 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României (şi Bulgariei ) la Uniunea Europeană, eveniment care a avut loc la Abaţia Neumünster din Luxemburg. 25 aprilie 2005 este un moment cu o semnificaţie deosebită pentru ţara noastră. Semnarea Tratatului de aderare a venit după un proces dificil de negocieri care a marcat transformări profunde în multe domenii ale vieţii economico-sociale”, arată şeful statului, în mesajul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că ”acest moment a însemnat recunoaşterea faptului că România era pregătită să devină membră a Uniunii Europene, să se alăture unui spaţiu de valori definit de democraţie, stat de drept, economie de piaţă, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

”Aderarea României la Uniunea Europeană, la fel ca şi aderarea la NATO, a demonstrat că elitele politice şi societatea sunt capabile să-şi unească eforturile în direcţia unor obiective naţionale majore, care depăşesc interese particulare sau conjuncturale. Astăzi putem fi mândri de faptul că facem parte dintr-o uniune de state suverane cu rol semnificativ la nivel global, din marea familie europeană pentru care asigurarea păcii, stabilităţii, prosperităţii pentru cetăţenii săi şi promovarea democraţiei şi a statului de drept sunt obiective fundamentale”, declară şeful statului.

Iohannis mai afirmă că ”România a demonstrat că este un partener credibil şi predictibil care pledează consecvent pentru adâncirea proiectului european, pentru respectarea principiilor şi valorilor fundamentale ale Uniunii Europene”.

”Drumul parcurs de România de la momentul semnării Tratatului de aderare şi până acum nu a fost simplu. România s-a transformat mult, ca stat şi ca societate, în toţi aceşti ani, eforturile depuse pentru modernizare fiind semnificative. Calitatea de membru al Uniunii Europene pe care România a obţinut-o începând cu 1 ianuarie 2007 a adus cetăţenilor români multiple beneficii. Crearea unui cadru legislativ în concordanţă cu cel al Uniunii Europene, asigurarea accesului la fondurile structurale şi de coeziune, participarea la procesul de luare a deciziilor la nivelul european, libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Uniunii, precum şi accesul companiilor româneşti pe piaţa unică europeană fac parte dintre beneficiile obţinute”, consideră preşedintele Iohannis.

El apreciază că ”există, încă, procese de integrare nefinalizate precum aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei unice. Rămânem profund ataşaţi realizării acestor două obiective cât mai curând posibil”.

”Vom sprijini, în continuare, consolidarea Uniunii Europene, adâncirea integrării europene. Susţinem menţinerea unităţii proiectului european şi a solidarităţii între statele membre ca elementele centrale ale acestei construcţii. România are toate premisele pentru a-şi consolida poziţia în interiorul Uniunii Europene, astfel încât vocea noastră să fie mai puternică în procesul decizional la nivel european. Iar acţiunea noastră comună va fi în această direcţie. Am convingerea că, pe baza experienţei acumulate în aceşti 10 ani care au trecut de la semnarea Tratatului de aderare, vom valorifica mai bine oportunităţile create de apartenenţa noastră la Uniune în beneficiul tuturor cetăţenilor români”, se mai arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
ADERARE,
UE

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/iohannis-aderarea-la-schengen-si-adoptarea-monedei-unice-inca-procese-de-integrare-nefinalizate-14154118
14154118
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.