Investiţie de peste 25 mil. lei pentru construirea unui pasaj suprateran în municipiul Oradea

Autor: Laurentiu Cotu Postat la 21 octombrie 2025 36 afişări

Investiţie de peste 25 mil. lei pentru construirea unui pasaj suprateran în municipiul Oradea

Primăria Oradea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), implementează un proiect de investiţii de peste 25,3 mil. lei (aproximativ 5 mil. euro), pentru construirea unui pasaj suprateran pe Calea Aradului, la ieşirea spre Arad (DN 79).

’’Pasajul va avea o lungime totală de 535 de metri şi va fi construit peste sensul giratoriu existent care asigură accesul la centrele comerciale Era Shopping Park, Oradea Shopping Center şi Dedeman. Lucrările sunt executate de asocierea de firme Selina şi Drum Asfalt şi trebuie finalizate până cel târziu la sfârşitul verii anului 2026’’, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Oradea.

În continuarea pasajului suprateran urmează să fie construit un al doilea pasaj. Acesta va fi subteran, poziţionat la intersecţia dintre Calea Aradului şi Centura Oradea şi va avea o lungime totală de 406 metri. Valoarea lucrărilor este de 26,4 mil. lei, fără TVA, se mai arată în comunicatul de presă transmis de municipalitatea din Oradea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Investitii,
pasaj,
oradea

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.