INS: Peste jumătate dintre persoanele cu vârste între 55 şi 64 de ani nu au avut ocupaţie în 2014

Autor: Aurelia Alexa Postat la 17 aprilie 2015 98 afişări

Mai mult de jumătate dintre persoanele care au vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani nu au fost angajate în anul 2014, iar din totalul populaţiei ocupate, 30,9 la sută erau lucrători pe cont propriu şi lucrători familiali neremuneraţi, informează, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

INS precizează că, în 2014, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15 - 64 ani) a fost de 61 la sută, iar rata şomajului de 6,8 la sută. Astfel, în anul 2014 populaţia activă a României era de 9.243.000 persoane, din care 8.614.000 persoane ocupate şi 629.000 şomeri

"Nivelul ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de 20 - 64 ani a fost de 65,7 la sută, la o distanţă de 4,3 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70 la sută stabilită în contextul Strategiei Europa 2020", se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15 - 64 ani) a fost de 65,7 la sută, iar rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 61 la sută, în creştere faţă de anul anterior cu 0,9 puncte procentuale. Rata de ocupare a fost mai mare în rândul bărbaţilor (68,7 la sută, faţă de 53,3 la sută pentru femei) şi pentru persoanele din mediul rural (61,7 la sută, faţă de 60,5 la sută în mediul urban).

De asemenea, rata de ocupare a tinerilor (15 - 24 ani) era de 22,5 la sută, în timp ce rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55 - 64 ani) a fost de 43,1 la sută.

"Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (82,5 la sută). Pe măsură ce scade nivelul de educaţie, scade şi gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 65 la sută dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 44,4 la sută dintre cele cu nivel scăzut de educaţie", se mai arată în comunicat.

Potrivit INS, salariaţii, în scădere faţă de anul precedent (-107.000 persoane), deţin în continuare cea mai mare pondere (67,9 la sută) în totalul populaţiei ocupate, însă, în anul 2014, lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 30,9 la sută din populaţia ocupată.

"Distribuţia pe grupe de ocupaţii relevă faptul că lucrătorii calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit reprezentau 23,3 la sută din totalul populaţiei ocupate. Ponderi însemnate în totalul populaţiei ocupate deţineau muncitorii calificaţi (15,8 la sută), lucrătorii în domeniul serviciilor, precum şi specialiştii în diverse domenii de activitate (13,5 la sută). Repartiţia populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale arată că 28,3 la sută din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol, 28,9 la sută în industrie şi construcţii, iar 42,7 la sută în servicii. În activităţile neagricole erau ocupate 6.172.000 persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deţinute de cele care îşi desfăşurau activitatea în industria prelucrătoare (25,8 la sută), comerţ (18 la sută) şi construcţii (10,4 la sută)", se mai arată în comunicat.

Comparativ cu anul 2013, a scăzut numărul persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea în agricultură, silvicultură şi pescuit (-59.000 persoane), dar şi al celor care au lucrat în administraţie publică (-33.000 persoane), în învăţământ (-12.000 persoane), în intermedieri financiare şi asigurări şi în industria extractivă (ambele activităţi cu - 5.000 persoane fiecare). A crescut însă numărul populaţiei ocupate în industria prelucrătoare (+60.000 persoane), în comerţ şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+27.000 persoane), în sănătate (+14.000 persoane), activităţi de servicii administrative (+11.000 persoane) şi în construcţii (+10.000 persoane).

În anul 2014, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 38,9 ore pe săptămână, însă 166.000 de persoane au desfăşurat şi activităţi secundare, lucrând în medie 14,5 ore pe săptămână.

"Din totalul persoanelor ocupate în anul 2014 au lucrat cu program parţial 860.000 persoane (10 la sută)", se mai arată în comunicat.

INS informează că rata şomajului a fost de 6,8 la sută, în scădere faţă de anul precedent, când aceasta a fost de 7,1 la sută.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,2 puncte procentuale (7,3 la sută pentru bărbaţi faţă de 6,1 la sută pentru femei), iar pe medii rezidenţiale de 2,8 puncte procentuale (8,1 la sută pentru urban faţă de 5,3 la sută pentru rural). Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (24 la sută) în rândul tinerilor de 15-24 ani.

"Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului mediu şi scăzut, pentru care rata şomajului a fost de 7,2 la sută, respectiv 6,7 la sută, mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru şomerii cu studii superioare (5,8 la sută). Rata şomajului de lungă durată (de un an şi peste) a fost de 2,8 la sută. Incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 41,1 la sută. Şomajul pe termen lung s-a manifestat mai pregnant în cazul bărbaţilor (41,8 la sută faţă de 40 la sută în cazul femeilor) şi în mediul urban (42,1la sută faţă de 39,2 la sută în mediul rural)", precizează INS.

Pentru tinerii cu vârste între 15 şi 24 ani, rata şomajului de lungă durată (de şase luni şi peste) a fost de 14,3 la sută, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tineretului de 59,7 la sută.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INS,
ŞOMAJ,
OCUPARE

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/ins-peste-jumatate-dintre-persoanele-cu-varste-intre-55-si-64-de-ani-nu-au-avut-ocupatie-in-2014-14126041
14126041
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Mediafax
Ţara de mărimea României care "a avut un răspuns stelar" la coronavirus. Sub 400 de cazuri, niciun mort. Ce au făcut autorităţile Ţara de mărimea României care "a avut un răspuns stelar" la coronavirus. Sub 400 de cazuri, niciun mort. Ce au făcut autorităţile
Alertă la Chernobîl: pădurea radioactivă de lângă centrală a luat foc! Ucrainenii au trimis un elicopter şi două avioane
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.